Australienii i-au luat căpitanului mai mult de jumătate din banii pentru meciurile test cu India. Sportul ar intra în revoluție dacă s-ar urma exemplul cricketului

Australienii i-au luat căpitanului mai mult de jumătate din banii pentru meciurile test cu India. Sportul ar intra în revoluție dacă s-ar urma exemplul cricketului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au irosit 10 minute, din fiecare oră pe care ar fi trebuit să o joace, timp de patru zille. Australia a fost gazda Indiei, la Brisbane, la „Gabba”, într-un meci test al echipelor naționale, la cricket. Deși meciul s-a disputat la temperaturi ridicate, specifice verii de la Antipozi, oficialii australieni nu au tolerat ritmul lent de joc: Steve Smith, aflat în premieră în postura de căpitan, a fost amendat cu 60% din baremul de joc, a anunțat duminică Harold Sun Australia.

Va fi suspendat dacă în următoarele 12 luni greșește din nou

Jurnaliștii australieni relatează că ritmul de joc pentru meciurile test vizează 90 de serii de lansări de câte șase mingi pe oră. însă pe „The Gabba”, în cele patru zile, media orară nu a depășit niciodată 80 de seturi de lansări, ultima zi, cea mai lentă, având o medie de 72. Regulamentul prevede scăderi din banii încasați de jucători cu zece procente pentru orice abatere. „Pierdem timp peste tot. Nu-mi place. Trebuie să ne îmbunătățim din punctul ăsta de vedere„, a admis Darren Lehmann, antrenorul australian.

Steve Smith a fost sancționat mult mai drastic decât adversarul său, indianul Ishant Sharm, cel care a fost filmat folosind limbaj obscen la adresa adversarilor. Acesta va rămâne fără 15% din „baremul” de joc, anunță jurnalștii australieni, în timp ce Steve Smith va fi suspendat un meci dacă calcă strâmb în următoarele 12 luni. 

Tenisul, snookerul și fotbalul sunt sporturile care au probleme cu pauzele lungi și tragerile de timp.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen