10.000 de studenți participă la Campionatul Universitar din 2014. „Scopul nostru este să dezvoltăm un sistem similar cu cel din SUA”

10.000 de studenți participă la Campionatul Universitar din 2014. „Scopul nostru este să dezvoltăm un sistem similar cu cel din SUA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă sportul universitar a devenit o industrie în SUA, în România se caută aceeași rețetă. Asociația Student Sport a implementat în rândul universităților din țară o competiție la care sunt angrenați cei mai buni sportivi din rândul studenților. Întrecerile demarate până acum în Campionatul Universitar sunt fotbalul, baschetul, crosul, tenisul de câmp și handbalul. Fotbalul se desfășoară după sistemul din Champions League, iar tenisul este structurat pe patru turnee zonale și unul final, după sistemul Cupa Hopfman. Se formează echipe cu un băiat și o fată și se joacă două meciuri de simplu și unul de dublu-mixt într-o întâlnire.

10.000 de studenți participă la Campionatul Universitar

„Am reușit să implicăm până acum 10.000 de studenți, 64 de universități la nivel național, iar scopul nostru este să dezvoltăm un sistem similar cu cel din Statele Unite ale Americii (NCAA). De asemenea, ne dorim să implementăm un sistem de burse universitare. Un lucru deosebit pe care l-am făcut este și Tribuna Studentului, concept pe care l-am dezvoltat la tenis, dar și la fotbal, cu 1600 de studenți în tribune la România – Olanda. Vom mai realiza astfel de activități și la Cupa Fed, dar și la alte meciuri de fotbal”, ne-a spus Adrian Socaciu, fondator Student Sport.

Racheta Simonei Halep, premiu pentru studenții tenismeni

„Am adus campionii în rândul tinerilor, niște sportivi model care au venit alături de noi: Gabriela Szabo, Ana-Maria Brânză, Mihai Covaliu, Virgil Stănescu, Alexandru Dedu sau Laura Badea, care sunt și ambasadorii noștri. La tenis o avem pe Simona Halep, iar unul dintre premiile de acolo va consta într-o rachetă cu semnătura ei”, a completat Socaciu.

În urma unui studiu amplu efectuat la nivel național în rândul studenților s-a ajuns la următoarele concluzii:  

  • peste 70% dintre respondenți au afirmat că în afara universității
  • participa la activități sportive de cel puțin 2-3 ori pe lună.
  • peste 63% dintre cei chestionati NU au participat în acest an universitar la niciun curs de educație fizica si sport organizat în universitate.
  • dintre cei care au răspuns Da, peste 56% au participat la mai puțin de cinci ore de curs.

Din aceste cifre reiese că studenții români sunt interesați de sport, însă  universitățile au o mare problemă în a-i stimula să participe la orele de curs. Astfel, Student Sport își propune să implice studenții în activități sportive, altele decât orele de curs, organizate într-o manieră profesionistă.

Simona Halep, singura tenismenă din România care a intrat în Top 5 WTA: „Părerea mea este ca un student trebuie să facă mișcare deoarece sportul este sănătos, îl ajută să se relaxeze și să se dezvolte ca individ. Vă încurajez să participați la acțiunile Student Sport, în special la tenis. Acest proiect reprezintă o inițiativă deosebită de care este nevoie pentru promovarea sportului. România are nevoie de un sistem sportiv universitar și susțin acest demers„.

„Sunt alături de Student Sport de anul trecut și voi fi în continuare. Această organizație neguvernamentală este singura care promovează sportului în Universități. Cred că ar fi cazul ca oamenii să-și dea seama cât de important este sportul în viața lor și să facă mișcare de cel puțin  trei ori pe săptămână”, a declarat Alina Dumitru, campionă olimpică la judo.

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup