Rapidul, dragostea și licențierea

În sistemul aproape cert cu 18 echipe în prima ligă, Rapidul face parte din programul de lucru al președintelui LPF. Socoteala e simplă, Rapidul pe prima scenă e o idee care mulțumește televiziunile și le dă imbold pentru semnarea unui contract la fel de generos cu cluburile ca și până acum. Plus că, salvat în ceasul al doisprezecelea, clubul din Giulești ar fi îndatorat salvatorului, măcar pentru o perioadă publicul de acolo nemairiscând să intre sub incidența Legii 4 pentru diversele trimiteri la brutărie.

Mai e doar un amănunt, nu se știe cât de important. Anume acela că Rapidul n-are licență. Și ce dacă n-are? Nu putem să spunem că licențierea e facultativă? Păi, nu prea putem! Pentru că alte cluburi, care și-au făcut lecțiile și și-au luat licența, au dat bani, sute de mii, poate peste milionul de euro pentru a-și achita datoriile la stat, la angajați sau la terți. Unele dintre ele, dând întâietate acestui gen de plăți, au rămas fără fonduri pentru a-și întări loturile și au retrogradat. Sigur că ele n-au carura Rapidului, dar licențierea, pusă pe post de condiție obligatorie, nu ține cont de carură.

Dacă se va face această excepție, iar Rapidul ar fi lăsat în primul eșalon pe criterii sentimentale, înseamnă că de-acum încolo nimeni nu va mai face niciun efort să-și ia licența, iar departamentul condus de dl. Duru va deveni inutil. Dacă se încalcă regula pentru Rapid, atunci ea va putea fi încărcată pentru oricine altcineva. Cluburile nu vor mai face nicio plată către nimeni, iar campionatul va deveni un fel de rai al datornicilor.

Chiar dacă suporterii Rapidului sunt mulți, înfocați și trecuți printr-o grămadă de necazuri, ei vor trebui să priceapă că legea e una pentru toți. Că trebuie să-și ducă crucea așa cum le-a fost pusă în spinare și că un an la matineu nu numai că trece repede, ci te și ajută să revii fortificat. Respectarea legii îți dă, iar în cazul lor îți păstrează, imaginea de om curat, care n-are nevoie de privilegii.

P.S. De mai bine de o lună citim că dl. Cristescu e în negocieri cu dl Copos, iar rezultatele sunt tot mai palpabile. Nu e totuși clar de ce, câtă vreme Rapidul e în insolvență, la aceste tratative nu participă și administratorul judiciar. N-am auzit un cuvânt despre poziția dnei Andronache relativ la tranzacționarea bunului pe care-l administrează.
 

Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele