Povești de altădată

Prima.
Demult, foarte demult, în 1975. Steaua și Rapid au jucat semifinala de Cupă pe fostul 23 August, arhiplin, într-una din rarele nocturne ale acelor ani. Steaua, antrenată de Constantin Teașcă, era mare favorită, cu Iordănescu, Liță Dumitru și Marcel Răducanu la pupitru. Rapidul abia promova, după un an de exil la matineu. Condusă de Ion Motroc, cu Rică Răducanu plecat la Sportul și cu tânărul Ioniță, de nici 20 de ani în poartă, echipa din Giulești părea să n-aibă nici o șansă. Mai mult, Nae Manea, care trebuia să fie săltat în armată, se internase în Spitalul Militar, încercând să fenteze încorporarea. L-a luat cineva cu o mașină de-acolo și a ajuns la stadion în pijama. Chiar dacă nimeni nu-i dădea nici o șansă, Rapidul s-a impus la penaltyurile de departajare (a ratat decisiv Sile Aelenei) și a câștigat apoi și finala cu Craiova.

A doua.
Ceva mai încoace, prin 1988. Pe Ghencea, un 5-0 clar, într-o vreme în care Steaua juca finale europene în timp ce Rapidul se lupta să nu retrogradeze. A fost atunci un penalty pentru Steaua, la 3 sau 4 la zero. Pițurcă și-a așezat mingea, și-a luat elan și când a ajuns lângă ea n-a tras, ci doar a mișcat-o ușor înainte. Din spate a venit ca o nălucă Lăcătuș, l-a driblat pe bietul Leo Toader și a trimis în poarta goală. Gol perfect regulamentar, dar umilitor, al unei echipe atotputernice în fața unui adversar care în acei ani chiar reprezenta din plin farmecul vieții. Atât cât se putea trăi atunci.

Și ultima.
Și mai încoace, zece ani mai târziu, în 1998. Rapidul, condus de Mircea Lucescu, îți făcuse echipă și era favorită la titlu. În meci direct, în Grant, giuleștenii conduceau cu 1-0 și dacă ar fi câștigat, aproape c-ar fi fost campioni. În ultimul minut de prelungire, al patrulea sau al cincilea, arbitrul Chivulete a acordat Stelei o banală lovitură liberă de undeva de la centrul terenului, lateral, cam în fața băncilor de rezerve. În asemenea situații, un jucător stă în fața mingii, întârzie executarea cu prețul unui cartonaș, face orice ca adversarii să nu ajungă la poartă. Rapidiștii au uitat această regulă elementară, lovitura s-a executat lung, până în careu, de unde Cristi Ciocoiu a egalat nesperat, punct enorm pentru Steaua care avea să câștige titlul în ultima etapă, când Rapid se împiedica în acel „memorabil” 2-2 de la Craiova.
Trei întâmplări care confirmă că între Steaua și Rapid nu există niciodată favorită. După cum nu există nici în această seară.