Napoli sau revenirea la un sistem dispărut

Redactor:
Alin Buzărin

Iată că se poate bate Chelsea jucând cu trei oameni pe linia de fund, într-o idee tactică despre care se spune că e a fricii, a defensivei și, în general, a trecutului! Napoli a putut să facă asta și oricât s-ar spune despre Chelsea c-ar fi o echipă în criză, departe de strălucirea de altădată, rezultatul are valoare cu atât mai mare cu cât a fost 1-0 pentru londonezi, iar depășitul sistem al lui Mazzarri a adus trei goluri și multe alte ocazii.
Acest 3-4-3, sau 3-5-2, sau 3-4-1-2, că tot cam aia e, mai e practicat în zilele noastre de echipele mici din Italia, de cele din zona retrogradării, care se duc pe terenul lui Juve sau Milan cu gândul de a nu lua multe. Îl mai putem întâlni la noi în filosofia Voinței Sibiu și, nu vă mirați, l-am văzut în pregătiri, probabil cu titlu experimental, preț de o repriză, pus în aplicare chiar de Inacio, noul antrenor al Vasluiului. A fost sistemul lui Răzvan Lucescu la Rapid în acea campanie europeană lungă din 2006. În anumite interpretări, el trece drept o partitură defensivă, cu cinci oameni pe linia de fund, celor doi laterali spunându-li-se mijlocași doar în teorie, practica definindu-i tot ca fundași.

Priviți alăturat desenul lui Napoli! La Mazzarri fundașii sunt trei și doar trei. Campagnaro bate auturi de pe dreapta, ca un fundaș lateral veritabil și, când echipa sa se apără, acoperă o treime de teren. În fazele de atac se desface, urcând și ajungând de multe ori în situația de a centra. Lateralii Maggio și Zuniga provin din mijlocași ofensivi, nu din apărători de margine. Rolul lor e extrem de important, pentru că în responsabilitatea lor cade câte un flanc al terenului, mai ales sub aspect ofensiv. Ei nu sunt Dănănae și Latovlevici, dacă ar fi să facem o paralelă cu Steaua, ci sunt Tănase și Chipciu, adică oamenii care atacă pe bandă, nu cei care se apără în zonele laterale. La fel de prețioși sunt cei doi mijlocași din zona centală, turco-elvețianul Inler și mai degrabă pirpiriul Gargano. Ei trebuie să închidă culoarele și să pornească dezvoltarea fazelor de atac. E greu să distribui în asemenea posturi oameni care n-au o capacitate de efort impecabilă. Ei trebuie să fie acei mijlocași box to box, adică să participe nu doar la distrugere, cât mai ales la construcție.
Poate omul cel mai important din sistem e Hamsik, cel care face legătura între partea de muncă necalificată și restul echipei. Practic el prelucrează tot ce primește din spate, apoi distribuie spre cele două vârfuri. Degeaba ai un Hamsik, degeaba îi vin mingi utile dinapoi, dacă n-ar avea doi atacanți de valoare precum Lavezzi și Cavani. Primul e un fel de Tatu, de vârf secund, care caută mai mult patrea stângă, al doilea, Cavani, e marcatorul care nu iartă, omul care dă gol din orice poziție și care nu prea are altceva de făcut decât pressing și finalizare.

Personal, până în seara în care Chelsea a căzut victimă acestui 3-4-2-1, credeam că Napoli practică un sistem tactic împăiat, ținut în formol, care în 2012 nu mai are nicio șansă. Rezultatul, dar mai ales maniera în care a fost obținut, dovedește că sistemul nu e prăfuit, ci doar că e o altă cale. Pe care însă poți merge doar dacă-i cunoști până la amănunt tainele.

23 de milioane de euro este cota de piață a lui Hamsik (24 de ani)

Redactor:
Alin Buzărin
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup