Firava oaste a arbitrilor

De o parte, patronii, strâns uniți în jurul lui Dumitru Dragomir, vârf de lance în lupta pentru dreptate planetară. În opinia sa, arbitrii sunt sursa tuturor dezechilibrelor ecologice, iar baremul trebuie redus drastic.
De cealaltă parte, antrenorii. Peste weekend, Șumudică a fost pe micul ecran mai mult decât mira, străduindu-se să se dezvinovățească. A mai intrat și Viorel Hizo, spunând că antrenorii sunt vânați de arbitri. Plus Răzvan Lucescu, antrenorul Rapidului pretinzând că s-a împăcat cu Balaj după o discuție bărbătească. S-o fi împăcat, dar eliminarea rămâne și probabil că va urma și o suspendare.

Toate acestea se închid la arbitri. De la greșelile lor încep discuțiile, nu la greșelile lor se termină. Aici, problema oului și a găinii e clară, nu mai comportă dileme. Se protestează pentru că se greșește, nu se greșește fiindcă se protestează. Președintele CCA vine cu nuanțe. În opinia sa, jucătorii simulează prea mult, antrenorii protestează prea mult, ca să nu mai vorbim de conducători, care continuă să bage strâmbe. Însă, indiferent cum ar proceda jucătorii, antrenorii sau șefii de cluburi, cheia problemei tot la arbitri se află. Te înjură antrenorul, dă-l afară! Se aruncă Beto pe jos, dă-i „galben” și lasă Sibiul să marcheze-n poarta goală, nu vedea tu faulturi care nu există! Te sună conducătorul de club? Anunță în scris la Ligă sau la Federație!

În momentul în care tu, arbitru, nu faci ceea ce ai de făcut, ecuația corectitudinii începe să sufere din cauza ta! Din arsenalul jucătorilor fac uneori parte și simulările. Jucătorul încearcă să obțină avantaje, indiferent de mijloace. Antrenorului îi mai scapă un protest sau o sudalmă. Dacă ai auzit‑o, acționează, dacă nu, vezi-ți de treabă, nu fă din Șumudică un subiect atunci când nu e!
Riscăm să avem o societate tribalizată, cu hoarda jucătorilor simulangii, cu ceata antrenorilor cu gura mare și cu firava oaste a arbitrilor supuși tuturor acestor încercări. Dar doar ei, arbitrii, au fluiere, fanioane, cartonașe și regulament. Dacă nu știu sau nu vor să facă uz de armele din dotare, vor da apă la moară contestatarilor și se vor trezi iarăși, la presiunea conducătorilor, cum ne vin patru-cinci brigăzi străine pe etapă. Iar ei, arbitrii români, care au abandonat drumul intransigenței și au luat-o pe calea maleabilității, se vor plânge atunci că li se ia pâinea de la gură. Dacă ai avut și pâinea, și cuțitul, și n-ai știut să profiți, poate că meriți să-ți fie foame!