VIDEO ProSport Raport. La 75 de ani, a urcat de trei ori pe Transalpina și pe Transfăgărășan. Marin Cenușă, veteranul „Cu Bicicleta la Mare”: „Regret că m-am apucat prea târziu de pedalat”

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Marin Cenușă (75 de ani) este veteranul evenimentului ProSport „Cu Bicicleta la Mare”. A participat la toate cele opt ediții ale evenimentului și s-a numărat întotdeauna printre primii care au terminat cursa, indiferent de condițiile meteorologice sau kilometri străbătuți
  • Nea Marin a început să pedaleze la 64 de ani, după ce s-a pensionat, în urma unui sfat primit de la un medic: „De 11 ani sunt pe bicicletă și nu mai am niciun fel de problemă de sănătate de atunci”, a declarat acesta
  • Marin Cenușă a fost invitatul lui Costin Ștucan la emisiunea „ProSport Raport”

Ca organizator al evenimentului „Cu Bicicleta la Munte” nu ai cum să nu îl remarci pe Nea Marin. La fiecare ediție te întâmpină cu un zâmbet mare pe chip, mulțumește frumos și vorbește despre importanța sportului în viața unei persoane. Îți spune că are 75 de ani, dar nu l-ai crede dacă în fața ochilor nu s-ar afla o bază de date. Este mereu primul la punctele de alimentare și la cele de hidratare și o prezență constantă pe sosire, acolo unde își minimalizează meritele: „A fost frig, de asta probabil ceilalți întârzie atât de mult. A bătut și vântul, a și plouat. Eu am avut norocul să fi făcut mai multe antrenamente înainte, că altfel nu aș fi terminat nici eu”. Are întotdeauna același discurs. Nu se plânge, doar pedalează, iar dacă îl privești pe parcursul traseului, nu pare să aibă vreo crampă, deși vârsta l-ar recomanda pentru abandon și pentru intervenții numeroase ale ambulanței care însoțește constant plutonul din București și până la mare. A învățat să meargă cu bicicleta de când era mic, așa cum am făcut-o mulți dintre noi. Nu făcuse o pasiune pentru pedalat, iar pe măsura ce a înaintat în vârstă, au apărute grijile și responsabilitățile unei familii, astfel că mersul pe bicicletă a rămas o amintire a copilăriei: „Am lucrat ca maistru la o întreprindere. Muncă, muncă, muncă. La asta se rezuma viața mea. Apoi a trebuit să mă pensionez. În fiecare zi mă durea câte ceva. Piciorul, stomacul, eram constant obosit. M-am dus la doctor, puneam toate astea pe seama vârstei. Mi-a spus doctorul că îmi recomandă mișcare. Bun, asta o să fac”, își amintește Nea Marin. La început și-a luat echipament de alergare, dar nu s-a simțit în largul său printre cei care făceau același lucru: „Era o diferență prea mare de vârstă, se uitau ciudat la mine toți oamenii din parc”, își amintește Nea Marin. Apoi a încercat bicicleta. Și a fost dragoste la a doua vedere.

Toată lumea ar trebui să pedaleze. E ceva extraordinar pentru sănătatea ta, a organismului tău
Marin Cenușă, participant „Cu Bicicleta la Mare”

Prima bicicletă a fost cumpărată de copiii lui

Familia l-a sprijinit constant pe Nea Marin, care la fiecare final de săptămână parcurge sute de kilometri. O singură condiție i-au pus copiii: să sune de fiecare dată când ajunge la destinație, să îl știe bine. Ba chiar i-au cumpărat prima bicicletă, în urmă cu 12 ani: „Una grea, pe care abia puteam să o car. Dar gestul m-a impresionat, sincer să fiu”. Șapte luni mai târziu și-a schimbat-o și a început să parcurgă sute de kilometri prin toată țara. Are peste 30.000 strânși într-un singur an și a urcat de trei ori pe Transfăgărășan și pe Transalpina. Îi este greu să își mai convingă prieteni să vină cu el, mulți dintre ei abandonând expediția lui Nea Marin după primii kilometri. Și-a făcut prieteni printre cei care îi împărtășesc pasiunea, oameni care au vârsta copiiilor lui, dar care îl văd pe acesta drept un model de urmat, ceea ce și este. Momentan, iarna îl ține departe de bicicletă: „Dacă aș putea să dau timpul înapoi, m-aș apuca mai devreme de asta. Și aș vedea Europa pe bicicletă, nu doar România”, mărturisește Nea Marin, un exemplu pentru cei care se îngrijesc de corpul lor, dar și pentru cei care pănă să-l cunoască pe veteranul competițiilor „Cu Bicicleta la Mare” nu făceau asta. Sportul poate să te mențină tânăr. Trebuie doar să vrei.

VEZI EMISIUNEA ÎN PLAYERUL VIDEO

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen