VIDEO EXCLUSIV Dezvăluiri spectaculoase făcute de Gică Popescu. „Mai aveam puțin și ne luam de gât la masă! A fost cea mai dură discuție avută cu Hagi vreodată”. Liderii Generației de Aur, aprinși de subiectul Viitorul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezent în studoiul ProSport LIVE, Gheorghe Popescu a vorbit despre proiectul lui Gică Hagi de la Viitorul, precizând că acesta reprezintă deja un succes.

Fostul căptian al Barcelonei a recunoscut însă că nu se aștepta ca Viitorul să ajungă în vârful Ligii 1 atât de rapid și nici ca academia bunului său prieten să devină profitabilă atât de rapid. „Baciul” a dezvăluit un moment petrecut înainte ca Hagi să demareze proiectul, precizând că a avut o discuție „extrem de dură” cu fostul său coleg, convins fiind la acea dată că planurile acestuia nu se vor concretiza.

„Gică a început acum șapte ani, eu am fost sceptic pentru că nu știam magnitudinea la care vrea să dezvolte acest proiect. Nici el nu cred că s-a gândit că proiectul va ajunge la maturitate în doar șapte ani. Nu cred că era dispus atunci să învestească atâția bani, dar a făcut-o. Ce este frumos e că Gică a dovedit că, atunci când un antrenor este lăsat să muncească, are un proiect sănătos și este și priceput, rezultatele vin. Când muncești zi de zi e imposibil ca rezultatele să nu apară. Ce se întâmplă cu Viitorul este dovada că se poate face performanță când ai o strategie și muncești zi de zi în acest sens.

Am avut o discuție foarte dură cu Gică, cred că cea mai dură pe care am avut-o vreodată. Eram într-un concediu undeva în Italia. Eu am avut multe discuții cu Gică în contradictoriu, legate de fotbal. Dar aia a fost dură, dură, dură! Mai aveam puțin și ne luam de gât la masă. Bine, ne-am ridicat de la masă, ne-am luat în brațe după, nu e nicio problemă.

El îmi spunea ce o să se întâmple. Adică îmi spunea ce s-a întâmplat, de fapt, ulterior. Îmi spunea că o să vândă în fiecare an jucători de un milion jumătate (n.r. de euro). Ești nebun, cum să vinzi!? Am spus că e imposibil, dar așa a fost. Bine, atunci nu avea în cap ca echipa de seniori pe care o dorea va ajunge în prima ligă și nici atât să se bată la titlu…

Nici el nu estima magnitudinea proiectului atunci. Zicea că poate ajunge în Liga a doua, dar odată ajuns acolo, fiind extrem de ambițios, a spus: „De ce Liga a doua și nu Liga 1!”.

Întotdeauna mi-a spus să vin la Viitorul. Eu oricum sunt alături de Gică și nu cred că am fost vreodată mai apropiați decât acum. Cred că vorbim numai despre fotbal. Acum doi ani mi-a spus să vin lângă el. I-am zis că sunt oricum lângă el și voi fi toată viața. Suntem cumnați, copiii noștri au mers la aceeași școală, vorbesc între ei. Eu aveam anumite proiecte pe care trebuia să le pun la punct aici, în București.  Niciodată nu voi putea lucra cu Gică și el să mă plâtească pe mine, niciodată!”, a declarat Gică Popescu la ProSport LIVE.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen