Fabuloasa viaţă a unui parior român în America. A câştigat 5 milioane de dolari în 3 luni, din pariuri sportive. Strategia care l-a ridicat din faliment

8 mar 2016 85023 afişări Comentează şi tu Special

Ai vrea să poţi paria 77.000 de dolari odată, fără grija că, în cazul unui eşec, îţi vei pierde casa, maşina şi toată viaţa liniştită? Un american de origine română poate şi, mai mult, câştigă milioane de dolari pe bandă rulantă.

Faceţi cunoştinţă cu David Oancea, un parior în vârstă de 37 de ani extrem de cunoscut în Statele Unite sub numele Vegas Dave. El poate fi văzut în numeroase fotografii sau filmuleţe postate pe reţelele de socializare numărând sute de mii de dolari cu aceeaşi nonşalanţă pe care o arată celebrul campion mondial Floyd „Money” Mayweather cu dolarii.

Dave Oancea, căruia americanii îi pronunţă numele „Wancha”, cunoaşte la perfecţie sportul din America şi face bani pe care un om cu o slujbă normală nu i-ar câştiga nici măcar în 100 de vieţi.

"Based on a true story".....Hard day at the office. Last Monday was a long day picking up and depositing my winnings into the bank. #vegasdave #itsvegasdave #superbowl50 #sportsbetting

Posted by Vegas Dave on Friday, February 12, 2016

Ultima performanţă a fost câştigarea sumei de 223.300 de dolari, în weekend, pe un meci de UFC câştigat de luptătoarea Miesha Tate. Oancea a pariat 77.000 de dolari şi a câştigat, iar la final s-a pozat şi a petrecut cu cea care i-a băgat banii în buzunar.

Mă trezesc în fiecare zi ca un copil în ziua de Crăciun. De-abia aştept să merg să pariez pe meciuri
Dave Oancea

Stabilit în Honolulu, Hawaii, pariorul s-a mutat acum 15 ani la Las Vegas pentru a fi mai aproape de locul unde se fac şi se risipesc banii din pariuri şi jocurile de noroc. În noiembrie 2015, a câştigat 240.000 de dolari, pariind 20.000 de dolari pe victoria luptătoarei Holly Holm în meciul de UFC cu Randy Rousey. Oancea şi-a explicat atunci strategia. Paria, de fapt, constant împotriva favoritei Rousey: „O să pun 10.000 de dolari de distracţie pe fiecare meci în care va lupta Rousey şi până la urma va pierde. Asta e filozofia mea. E nevoie doar de o lovitură norocoasă. Am sânge în instalaţie”.

340.000 de dolari a câştigat Oancea în 2013, atunci când a pariat 30.000 de dolari pe Boston Red Sox că va câştiga titlul în Major League Baseball (MLB)

Totuşi, aceste ultimele două câştiguri reprezintă bani de buzunar în comparaţie cu recordurile lui Dave „Vegas” Oancea. Media din America a relatat faptul că, pe 2 noiembrie 2015, Oancea a câştigat 2,5 milioane de dolari, pariind 100.000 de dolari pe faptul că echipa Kansas City Chief va câştiga titlul în Liga Americană de Baseball (MLB).


Unul dintre câştigurile lui Oancea, onorate de William Hill

Royals nu câştigaseră un titlu de 30 de ani, dar Oancea a început să parieze pe ei de la cota de 30-1, până când aceasta a scăzut la 8-1. „Am crezut în Kansas City. Am văzut la începutul sezonului ceva ce aşa zişii experţi nu au văzut. Erau cotaţi că vor termina pe ultimul loc în divizie”, explică Oancea, omul care este considerat acum cel mai bun parior pe outsideri din istorie.

Câştigurile mari au alertat casele de pariuri şi cazinourile unde paria Oancea. „După ce am câştigat pe Royals, toţi mi-au limitat pariurile. Wetsgate nu mai primeşte pariurile mele. William Hill mi-a stabilit o limită de câştig la 300.000 de dolari, iar la MGM la fel. Caesars îmi primeşte doar 300 de dolari la pariere”, a declarat Oancea pentru CBS.

Înainte de Kansas, pariorul mai câştigase serios de două ori pe baseball: 240.000 de dolari şi 400.000 de dolari. „O plată de 2,5 milioane de dolari este cea mai sumă angajată într-un pariu din istorie. Întreaga lume mă va ţine minte pentru asta. Am greşit de multe ori în cei 15 ani de carieră ca parior, dar de cele mai multe ori am dreptate. Am sperat să am dreptate şi acum pentru părinţii mei. Le-am promis că le voi cumpăra casa visurilor atunci când voi încasa banii”, spunea Oancea în noiembrie anul trecut.

ProSport a stat de vorbă cu Dave Oancea şi a aflat că tatăl pariorului este născut în Sibiu.

Oancea şi-a început cariera de gambler în 2000, după ce le-a spus părinţilor că va merge la universitate, însă a folosit un împrumut de 10.000 de dolari pentru a miza la ruletă. Şi-a dublat banii. În perioada scursă de atunci, Oancea a suferit pierderi enorme în câteva rânduri, iar la un moment dat a mers două luni la întrunirile Gamblerilor Anonimi. „Acum câţiva ani, am ajuns la fund. Părinţii mei nu erau mândri de mine. Nici eu nu eram mândru de mine. Le-am pierdut economiile părinţilor, dar ei n-au încetat niciun moment să creadă în mine”, a povestit Oancea.

„Prin 2009 sau 2010, am pierdut toţi banii. Voiam doar să pariez pentru a câştiga în fiecare săptămână. Părinţii mei m-au salvat”
Dave Oancea

Americanul cu tată român este dependent de pariuri, dar spune că a învăţat să se disciplineze pentru a deveni un parior profesionist: „Dacă pierd, nu urmăresc pariul cu un altul. Aici e cheia. Mulţi oameni pariază constant şi vor să câştige în fiecare săptămână. E imposibil. Joc foarte selectiv. Doar unul, două meciuri pe săptămână, în timp ce alţii merg pe 10 pariuri”.

Citeşte continuarea articolului mai jos.

Acum, mizează regulat sume care variază între 100.000 de dolari şi 200.000 de dolari şi, în plus, oferă consultanţă pentru 2.500 de oameni care vor să parieze. Suma percepută variază între 1.500 şi 2.000 de dolari de om. „2015 a fost cel mai bun an al meu. Fiscul nu trebuie să stea pe urmele mele pentru că îmi plătesc taxele”, explică Oancea.

200.000 de dolari a câştigat Oancea în sezonul 2012-2013 din NFL, atunci când a pariat că 8.000 de dolari pe Baltimore Ravens că va câştiga SuperBowl, cu multe luni înainte de aflarea finalistelor

Pariorul din Vegas are acasă 17 televizoare pe care urmăreşte evenimente sportive. Pasiunea sa pentru baseball provine de la vârsta de 12 ani, când vindea şi schimba carduri cu jucătorii din MLB. Oancea pariază mult pe baseball şi pe fotbal american, dar spune că preferă fotbalul american între echipele universitare. „Categoric, nu pariez pe baschet”, spune el, râzând.

„Să pariezi cum pariez eu înseamnă să ai 50 la sută management şi disciplină a pariurilor şi 50 la sută noroc şi fler. Joc să câştig, nu să pierd”
Dave Oancea

În lumea pariorilor, Oancea este numit „balenă”, o persoană care pariază sume foarte mari. Românul pariază mult şi, în ultima vreme, câştigă regeşte, astfel că îşi permite o mulţime de extravaganţe. Potrivit New York Times, acum câţiva ani a cheltuit mai mult de un milion de dolari pe băuturi într-un club de noapte din Las Vegas.

Citeşte continuarea articolului mai jos.


Oancea se informează înainte de a-şi plasa pariurile

Dave Oancea (dreapta) şi-a sărbătorit ziua de naştere în 2013, în Mexic

 

Oancea a povestit cum arată o petrecere de ziua sa, care pică în luna decembrie. „În 2014, am luat 10 chelneriţe cu mine în Mexic, pentru a sărbători. A fost o nebunie”, a spus Oancea pentru NYT. Pariorul a postat pe reţelele de socializare imagini cu femei în bikini şi sticle de vodkă supradimensionate.

De-a lungul timpului, Dave Oancea a fost acuzat în numeroase rânduri că minte în privinţa câştigurilor sale. „Îmi postez toate biletele pe site-ul meu, ItsVegasDave.com pentru a le închide gura celor care nu cred că sunt reale”, spune americanul cu tată român.

„Nu paria mereu pe favorit! Întotdeauna le spun oamenilor că în Vegas nu s-ar construi în fiecare an un cazino dacă favoriţii ar câştiga mereu”
Dave Oancea

Pe 7 februarie 2016, Dave Oancea a anunţat că a mai dat o lovitură. Spune că a câştigat 2,3 milioane de dolari pe mai multe pariuri pe termen lung plasate pe victoria lui Denver Broncos în SuperBowl. „Am prezis victoria lui Denver. Am pariat pe ei şi pe Arizona, din cealaltă conferinţă. În august 2015, am plasat 30.000 de dolari la o cotă de 14 la 1. Am prins cote de 16 la 1 la alte pariuri, în momentul în care Manning era accidentat pentru 7 săptămâni. Chiar înainte de meci, am mai mizat 145.000 de dolari pe ei. Am simţit că Denver va câştiga. Valoarea totală a câştigurilor mele pe SuperBowl este de 2,3 milione”, a declarat Oancea.


Dave Oancea şi maşinile sale: un Bentley şi un Ferrari negru

Într-o postare pe pagina de Facebook, pariorul cu tată român şi-a anunţat planurile pentru 2016: „Am proiecte mari în acest an. O carte, un documentar şi poate şi un film. Vreau să domin lumea pariurilor sportive”, scrie Oancea.

Hit the books early this morning. Upped my ante on my Super Bowl predictions. Follow me on the quest to 7 figures #itsvegasdave #vegasdave #sportsbetting #superbowl #superbowl50

Posted by Vegas Dave on Saturday, January 16, 2016

„Sunt un om de afaceri. Unii spun că pariurile mele sunt false sau făcute în Photoshop. Nu ştiu ce vor oamenii de la mine. Nu-mi pasă. Nu sunt la nivelul meu. Am câştigat 5 milioane de dolari în 90 de zile”
Dave Oancea

 

http://www.prosport.ro/video/sport-life/special/fabuloasa-viata-a-unui-parior-roman-in-america-a-castigat-5-milioane-de-dolari-in-3-luni-din-pariuri-sportive-strategia-care-l-a-ridicat-din-faliment-15100552
15100552
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
De ce ţin stewardesele mâinile la spate când pasagerii urcă în avion. Motivul este UIMITOR