Cazul Ekeng: medicul de pe ambulanța Puls, sub control judiciar! VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Procurorii au decis ca Mihaela Duță, medicul de pe ambulanța Puls care l-a preluat de la stadion pe fotbalistul echipei Dinamo, Patrick Ekeng, să fie cercetată sub control judiciar, fiind acuzată de ucidere din culpă. Una dintre interdicțiile impuse este aceea de a exercita profesia de medic.

Mihaela Duță a fost adusă miercuri pentru a fi audiată de procurori, iar aceștia au decis ca medicul de pe ambulanța Puls să fie cercetat sub control judiciar. Specialistul în medicină de urgență se afla pe stadionul Dinamo atunci când sportivul s-a prăbușit pe teren. Astfel, procurorii de la Parchetul Capitalei arată că medicul nu a reacționat rapid pentru a efectua manevrele de resuscitare necesare, acest lucru fiindu-i fatal fotbalistului Patrick Ekeng.

Reprezentanții instituției notează că la dosarul morții lui Ekeng au fost strânse probe care indică că medicul se face responsabil de ucidere de culpă, pentru că „fără a evalua complet starea pacientului, nu a inițiat și nu a dispus inițierea niciunei manevre de resuscitare. Procurorii mai arată și că medicul nu a respectat protocoalele în cazul intervenției medicale de urgență nici pe parcusul transportului la spital, iar acțiunile sale ar fi anulat orice șansă de supraviețuire a lui Patrick Ekeng, subliniază reprezentanții parchetului.

„În acest context, deși în mod evident, dintre cauzele care au determinat decesul lui PATRICK EKENG fac parte și afecțiunile cardiace de care acesta suferea, fapta medicului DUȚĂ‚ ELENA-MIHAIELA de a nu efectua protocolul de resuscitare prespitalicească, în condițiile în care a constatat sau trebuia să constate că PATRICK EKENG se afla în fibrilație ventriculară, anulând astfel, prin inacțiunea sa nejustificată, orice șanse de supraviețuire a pacientului, se înscrie între cauzele care au determinat decesul pacientului.”, se arată în comunicatul procurorilor.

Raportul întocmit de specialiștii din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” arată că moartea lui Patrick Ekeng „s-a datorat unei fibrilații ventriculare apărută pe fondul unei patologii cardiace preexistente, asociată cu anomalii coronariene, favorizată de și precipitată de un efort fizic. „

În raport se mai notează că , „în cazul atleților care suferă de tahiartimie (cum a fost cazul Ekeng) mai mult de 95% dintre cei ce sunt defibrilați supraviețuiesc dacă defibrilarea se face în primul minut de stop cardiac. Șansele de supraviețuire scad cu 5,5 % pe minut”.

Fotbalistul camerunez Patrick Ekeng (26 de ani) a murit, pe 6 mai, după ce a suferit un șoc cardiogen și s-a prăbușit pe teren în minutul 69 al partidei Dinamo – Viitorul, scor 3-3, la doar șapte minute după ce intrase pe teren.

Reprezentanții INML au făcut publice, pe 11 mai, rezultatele disecției ce a fost efectuată pe inima lui Patrick Ekeng. Medicii legiști au constatat că fobalistul prezenta mai multe „aspecte patologice”, printre care cord mărit și multiple anomalii coronariene.

Mediafax
 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele