Ianis Hagi, în Spania? Un oficial de la Viitorul anunță: „Sunt discuții!” | VIDEO EXCLUSIV

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Hagi (20 de ani) are prestații tot mai apreciate în Liga I Betano, în ultima etapă, contra FCSB, reușind un gol și o pasă decisivă. Meciurile bune și constanța de care dă dovadă i-ar putea aduce mijlocașului un transfer într-un campionat de top al Europei.

În direct la ProSport Live, Cristian Bivolaru, directorul general de la FC Viitorul, a lăudat progresul decarului și este de părere că Ianis s-ar potrivi cel mai bine în La Liga: „Și eu sunt curios unde îl vedem. Meciul de aseară a fost o mare încercare și o mare reușită a lui Ianis. A demonstrat că și într-un astfel de meci poate ieși la rampă și să ajute într-o mare proporție la câștigarea lui. Discuții tot sunt, dar oferte concrete nu am văzut. Cred că în campionatul Spaniei l-aș vedea, decât cel italian, care e prea aspru, prea tacticizat. Un campionat cu joc ofensiv. O ofertă bună îi lipsește acum, atât pentru el, dar și pentru club, asta îi lipsește, a declarat oficialul echipei din Ovidiu, la ProSport Live.

În plus, Bivolaru consideră că fiul lui Gheorghe Hagi poate reprezenta o piesă importantă în angrenajul echipei naționale condusă de Cosmin Contra, acolo unde a debutat în noiembrie, la meciul cu Lituania, scor 3-0, în UEFA Nations League: „Nu pot decât să fiu de acord, eu cred că în orice moment el poate fi o soluție la națională”, a mai spus acesta.

În acest sezon, Ianis Hagi a evoluat în 28 de partide pentru Viitorul, reușind să înscrie de nouă ori și să ofere șase pase decisive. Site-ul de specialitate transfermarkt îl cotează la 2,5 milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…