EXCLUSIV | Situația lui Magnus Johansson pe banca tehnică a CSM București a fost clarificată!

Redactor:
Dan Mirea
Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București pleacă sâmbătă dimineață în Germania, în vederea partidei cu Bietigheim (ora 19:00), din cadrul etapei a 2-a a Ligii Campionilor la handbal feminin. Reprezentanta României a pornit cu dreptul în această competiție, după 36-31 cu FTC Rail Cargo, dar situația la echipă a devenit tensionată, după cea pierdut pentru a doua oară în acest sezon în fața echipei SCM Rm. Vâlcea.

Este pentru prima dată în ultimii ani, când CSM București pierde două jocuri la un interval atât de scurt pe plan intern, astfel că firesc s-au ridicat mai multe semne de întrebare, inclusiv în privința antrenorului Magnus Johansson. Au fost inclusiv voci care au sugerat o schimbare a antrenorului suedez, însă Nicolae Luca, șeful secției de handbal de la clubul bucureștean, a spulberat toate speculațiile în această privință.

„Supărarea vizează pe toată lumea, începând de la mine în jos. Și eu sunt nemulțumit și îmi pun semne de întrebare dacă am făcut tot ce trebuie. Ar fi bine ca această stare de nemulțumire să persiste până în momentul în care se rezolvă toate problemele. Când spun rezolvarea tuturor problemelor, iau în calcul absolut orice. Nu vorbim azi de o schimbare a antrenorului, nici vorbă, dar în situația în care lucrurile nu merg, nu se îndreaptă și îi oferi o oarecare perioadă de timp, trebuie să reacționezi cumva. Și aș vrea să gândesc atunci, nu să spun astăzi ceva care nici nu este prezent, adică nu mă gândesc la el”, a susținut Nicolae Luca într-o discuție la ProSport LIVE.

Andrea Lekic a revenit la echipă după cele 3 zile petrecute în Argentina, în calitate de ambasador IHF la Jocurile Olimpice ale Tineretului, astfel că echipa campioană pleacă în Germania cu tot ce are mai bun la dispoziție.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
TREBUIE SĂ DEA mai mulți bani. Lovitură pentru cei care au mașini pe BENZINĂ
TREBUIE SĂ DEA mai mulți bani. Lovitură pentru cei care au mașini pe BENZINĂ
ADEVĂRUL despre uciderea Mirelei! Acum s-a aflat chinul la care a fost supusă
ADEVĂRUL despre uciderea Mirelei! Acum s-a aflat chinul la care a fost supusă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă