EXCLUSIV | Momentul în care „Chirurgul” Dan Alexa s-a înroșit în fața tuturor: „Răzvan Lucescu s-a întors și a spus…”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Primul român care a marcat pe Arena Națională a fost Dan Alexa, în prezent antrenorul nou-promovatei Dunărea Călărași. Fostul său coechipier de la Rapid, Nicolae Grigore, a rememorat un episod amuzant care i-a avut în prim-plan pe antrenorul Răzvan Lucescu și Dan Alexa. „Chirurgul” a spus într-o conferință de presă că reușita de pe Arena Națională nu a contat foarte mult pentru el, dar Lucescu Jr l-a dat imediat de gol și a spus că mjlocașul avea un tablou acasă care întruchipa primul gol marcat de un român pe cea mai mare arenă a țării.

„Dan Alexa este primul român care a înscris pe Național Arena. El a marcat cu PSV Eindhoven la București, a deschis scorul, iar apoi am pierdut foarte greu acel meci. Îmi amintesc că a venit imediat în vestiar și ne-a povestit ce a pățit la conferința de presă. Un jurnalist i-a adresat o întrebare: >

El a început să spună că nu e așa important, că echipa a pierdut… Răzvan (n.r antrenorul Răzvan Lucescu) fiind lângă el s-a întors și a spus: >. A spus că s-a înroșit și a început să râdă. Așa s-a închis conferința”, a dezvăluit Nicolae Grigore, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

Pe 29 septembrie 2011, în Grupa C a Europa League, Rapid a primit vizita olandezilor de la PSV Eindhoven. Dan Alexa reușise să deschidă scorul în minutul 28. Mihai Roman a executat o lovitură de colț din partea dreaptă, Pancu a deviat în fața porții, iar Alexa a plonjat și a trimis la colțul lung pentru 1-0. Wilfred Bouma a egalat în minutul 43, iar totul s-a năruit pentru giuleșteni în final. Omul care l-a lobat pe Neuer în Germania – Suedia 2-1, Ola Toivonen, a răsturnat scorul în minutul 89, iar masivul atacant sloven Tim Matavž a închis tabela pentru 3-1.

Primul gol din istoria Arenei Naționale a fost marcat de brazilianul Bruno Cesar, într-un meci Oțelul – Benfica, din grupele Ligii Campionilor.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA REZUMATUL PARTIDEI RAPID – PSV 1-3

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele