VIDEO EXCLUSIV | „Dacă aș fi ales ASA Târgu-Mureș probabil că nu aș fi fost dat afară” Cine a fost personajul-cheie care l-a deturnat pe Gâlcă spre Steaua

  • Publicat:
  • Actualizat:

Costel Gâlcă, fostul antrenor al Stelei, spune că nu are niciun regret că experiența la clubul din Ghencea s-a încheiat chiar dacă a câștigat toate trofeele puse în joc. Gâlcă afirmă că a trăit momente frumoase la Steaua și că va rămâne o experiență din care a avut multe de învățat.

În vara anului trecut, atunci când a ales Steaua, Gâlcă a avut ofertă și de la ASA Târgu-Mureș și este de părere că dacă ar fi ales gruparea din Ardeal probabil că ar fi avut continuitate și nu ar fi trebuit să plece după doar un sezon. Tehnicianul în vârstă de 43 spune că Gică Hagi, cel care i-a pus o vorbă bună la conducerea Stelei, a avut un cuvânt greu de spus în numirea sa pe banca roș-albaștrilor.

„Sezonul s-a încheiat bine, am câștigat trei trofee. Nu am niciun regret, poate e mai bine așa. Poate e mai bine pentru club, clubul este cel mai important. Clubul își dorește mai mult, o calificare în Champions League, și poate această schimbare e benefică. Am trăit cu intensitate maximă la Steaua, mi-a ieșit mult păr alb. Am trăit experiențe pe care toate nu o să le mai întâlnesc, am avut de gestionat multe momente.

Gică Hagi a contat foarte mult în venirea mea la Steaua. El a discutat mult cu Gigi Becali, cuvântul lui a fost important. Dacă alegeam ASA probabil că aș fi continuat. Dar nu pot să știu ce s-ar fi întâmplat”, a declarat Costel Gâlcă la ProSport LIVE.

ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.

La ProSport LIVE ne vom bucura împreună pentru performanțele obținute de sportul românesc, vom analiza din toate punctele de vedere cele mai importante competiții, vom critica desele derapaje ale personajelor din sportul românesc și ne vom distra pe seama lor, atunci când este cazul.  Iar pe voi vă așteptăm să participați la realizarea emisiunii din toate punctele de vedere: cu texte, opinii, fotografii sau clipuri video și chiar intervenții LIVE prin Skype, Google Hangouts, FaceTime sau Whatsapp. În fiecare ediție a emisiunii sunteți invitați să comentați cu reporterii ProSport evenimentele zilei.

Nu rata ProSport LIVE, de luni până joi, de la 10:30, pe www.prosport.ro!

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…