VIDEO | „Băi, Șumi, fii serios! Dacă tot ești pe primul loc…” Mesajul lui Hagi pentru Șumudică înainte de meciul direct

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică a declarat după remiza Astrei cu Pandurii, scor 0-0, că speră ca în mecuiul următor, cu Viitorul să întâlnească o formație extrem de tânără a constănțenilor așa cum ar fi promis Gheorghe Hagi, astfel încât misiunea giurgiuvenilor să fie ușurată.

Răspunsul tehnicianului și patronului de la Viitorul nu a întârziat, care i-a transmis lui Șumudică în cadrul unei conferințe de presă să să nu-și facă iluzii că echipa sa nu va da toutul pentru victorie. „Sumi, fii serios”, îi transmite Hagi omologului său de pe banca Astrei și îi amintește că și în primul meci din play-off Viitorul a avut pe teren o echipă extrem de tânără, în care spaniolul Pablo de Lucas a fost singurul jucător trecut de 25 de ani din primul 11.

Totuși, Hagi și-a menținut afirmațiile făcute după meciul pierdut cu Dinamo, scor 1-2, când a declarat că va începe deja să pregătească viitorul sezon și va miza pe mulți jucători tineri în ultimele cinci runde din play-off

„În tur jucam bine colectiv, acum nu, totul e individual. Am început bine, am dat gol, dar după au început toți individual. Eu nu mai înțelegeam nimic. Nu ați văzut că dădeam din mâini, voiam să-i pun, nu, incredibil. E ceva… În a doua repriză am schimbat sistemul în ultimele 30 de minute, unul nu a venit să întrebe cum trebuie să stea… Dar asta e, mergem înainte și o să le reglăm.

Mergem cu cei tineri în continuare. Foarte tineri, mă scuzați! Foarte tineri. Cu orice risc îi pun și o să vedem ce o să iasă. Cei în vârstă au avut șanta lor. Acum o au ceilalți. Când om apela la ei, o să apelăm, când nu…

Probabil cu Astra îi spun lui Șumudică de acum că o să bag o echipă tânără, din Academie, așa cum vrea el, că vrea să câștige. O bag…  La meciul cu Astra nu a fost, a fost în tribună am auzit. Păi nu a văzut formația cu care am jucat cu el în primul meci din play-off!?  Băi Șumi, ce dracu… Fii serios, da? Că dacă tot ești pe primul loc, gândește-te la lucrurile serioase. Ce să se mai schimbe (în jocul Viitorului)? Cu jucători de 97, 98, cum să se schimbe? Trebuie să băgăm acești copii, dar nu le poți cere… Poate cu Astra vedeți și un copil de 99. Îi bag, ce să fac, dacă aici am ajuns. Le dau credit, pregătim echipa pentru la anul”, a spus Gheorghe Hagi.

Urmărește mai jos conferința de presă ținută de Hagi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la București
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la București
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…