„O să intre pe fir FIFA! E posibil să fie o infracțiune” VIDEO | Ce riscă Viitorul după misteriosul transfer al lui Manea

  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport a dezvăluit astăzi că fundașul Cristian Manea a fost vândut de Viitorul Constanța unui offshore din Cipru, Apollon Football (Public) Limited, și nu la Chelsea, așa cum au lăsat să se înțeleagă oficialii grupării patronată de Gică Hagi.

Intrat în direct la ProSport LIVE pentru a comenta subiectul, agentul de jucători Marcel Popescu a precizat că e posibil ca Viitorul să facă acum obiectul unei anchete a FIFA, deși clubul lui Gheorghe Hagi s-ar afla în culpă doar din punct de vedere moral. Conform noilor reglementări ale forului internațional, jucătorii de fotbal nu mai pot aparține unor terți, cum ar fi fondurile de investiții.


„O să intre pe fir FIFA, sunt regulamente internaționale. Jucătorii nu mai pot aparține unor companii. Era o practică în trecut să fie folosite fonduri de investiții. N-aș vrea să fac aprecieri fără să știu exact cum arată actele. E posibil să fie o infracțiune (n.r. sportivă).  Nu ai cum să nu știi cui ai vândut jucătorul.

Dacă vine un fond de investiții și cumpără drepturile federative ale unui jucător de la un club, ulterior acest fond deține destinația sportivă a lui. Poate să vină un terț, un fond de investiții, nu contează că e în Cipru sau în Anglia, îi dă lui Gică (n.r. Hagi) două milioane de euro și apoi decide unde pleacă jucătorul. E o practică interzisă de FIFA, dar existentă în continuare.

Sunt cluburi în lume ale căror drepturi economice aparțin în proporție de 70% altor entități. Din acest motiv a intervenit FIFA, dar nu mi se pare normal ca FIFA să oblige un club să-și ducă singur sacul în spinare, partea financiară… De ce? E transparență. Aici sunt situații care poate nu sunt morale, dar sunt legale„, a declarat Marcel Popescu la ProSport LIVE.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Regula care NU îți dă voie să circuli cu mașina. E OBLIGATORIU conform Codului Rutier din România
Regula care NU îți dă voie să circuli cu mașina. E OBLIGATORIU conform Codului Rutier din România
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…