EXCLUSIV | Analiza lui Dănuț Lupu: „Milioanele alea multe ale lui Gigi Becali nu au nicio valoare în fața lui Dinamo”. De ce-l apără pe Miriuță și un anunț: „Țin cu FCSB în Europa”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dănuț Lupu, membru în deparatamentul de scouting al lui Dinamo, a precizat că în derby-ul de duminică elevii lui Miriuță nu au arătat niciun complex în fața rivalilor de la FCSB, 2-2, deși finanțatorul trupei roș-albastre a investit foarte mult în transferuri.

Ca o comparație, lotul „câinilor” e alcătuit din jucători sosiți ca liberi de contract sau aduși sub formă de împrumut, valoarea echipei fiind de 13.40 de milioane de euro, în timp ce Dică are la dispoziție fotbaliștii ce costă 25.40 de milioane, cu 12 mai mult. 

Dinamo a remizat cu FCSB, 2-2, după ce a condus până în minutul 83. Golurile au fost reușite de Pesic (20) și Torje (57), respectiv Man (84) și Teixeira (90+3).

„Orice dinamovist e supărat! Am avut un început de meci mai slab, dar ne-am revenit. Una peste alta, noi am dovedit că suntem o echipă care are mult de spus în campionat…Până în minutul 75 nu am ce să reproșez. Apoi, s-au retras, s-au văzut câștigători și au permis Stelei să ajungă la poarta noastră. Dar, nu-mi fac probleme că nu vom fi în play-off, vom bate la Astra, sută la sută”, a spus Lupu la ProSport LIVE.

Apoi, l-a apărat pe antrenorul Vasile Miriuță, acuzat că a efectuat schimbări defectuoase: „Le-a făcut fiindcă au cerut jucătorii. Au spus că nu mai pot. Nu cred că Vasile și-ar fi dorit să facă schimbările alea și în acele momente. Dar, când ei cer…Oricum, cea mai bună apărare e atacul. Am greșit că ne-am retras și asta și-a spus cuvântul”.

Lupu a explicat și faptul că diferența de valoare de pe hârtie a celor două loturi nu s-a cunoscut și pe teren. „Am dovedit că milioanele alea multe de euro ale lui Gigi Becali și ale FCSB-ului nu au nicio valoare în fața lui Dinamo. Atât pot ei, jucătorii ăia de milioane…Ce cred de Enache? Sunt oameni de milioane și nu cred că pot ajunge vreodată la Dinamo. Astea sunt declarațiile date în general de domnul Becali: că are jucători de milioane!’, a „aruncat săgeți” Lupu către rivali. 

Totuși, Lupu va susține FCSB joi în meciul cu Lazio din Liga Europa. „În meciurile internaționale nu are nicio treabă faptul că nu suport FCSB-ul.  Ea adună puncte pentru România și dă șanse tuturor echipelor noastre care ajung în Europa, mă refer la coeficient, la punctele adunate. De ce să nu țin cu ei?”, a mai spus Dănuț Lupu la ProSport LIVE.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup