„O, Doamne! Ai prins asta?” Fază SF la antrenamentul Angliei: a tras, dar mingea n-a ajuns nici acum în apropierea porții. VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Moment bizar la antrenamentul Angliei desfășurat miercuri după amiază la baza St George”s Park. În timp ce-l pregătea pe Jack Butland, antrenorul de portari al naționalei a reușit performanța să tragă în țeapă una dintre mingile Nike!

Exercițiul viza testarea vitezei de reacție a portarului de la Stoke City. Acesta privea în stânga, spre colțul terenului, apoi trebuia să se întoarcă rapid spre centru de unde Dave Watson trimitea șuturi puternice spre poartă. Pentru a-i îngreuna misiunea lui Butland, antrenorul a plantat 8 bețe, înfipte în gazon, care puteau în orice moment să trimită mingea pe altă traiectorie.

Exercițiul dura de câteva minute când șutul tare al lui Watson s-a lovit de unul dintre bețe care a sărit din gazon și a împuns pur și simplu mingea. „O, Dumnezeule! Ai prins asta?”, a strigat către cameraman Joe Hart, portarul lui Manchester City care se pregătea să treacă în locul lui Butland.

„Din păcate, acesta este cel mai important moment din fotbalul englez de la 1966 încoace. Acesta și cel cu tipul care a aruncat un avion de hârtie pe Wembley”, a postat ironic un fan al naționalei antrenate de Roy Hodgson. Anglia a câștigat titlul mondial pe teren propriu, în 1966, însă de atunci a mai reușit doar o calificare în semifinalele Mondialului din 1990.

Anglia este deja calificată la Euro 2016 cu 8 victorii din tot atâtea meciuri. Echipa lui Hodgson joacă vineri contra Estoniei pe Wembley, apoi merge în Lituania pentru ultimul meci din grupa E.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen