Hagi, care a fost mezinul familiei, a început să joace fotbal în curte, cu o vezică de porc. Mai târziu, bunicul său i-a confecţionat o minge din păr de cal, apoi, la vârsta de şase ani, mama sa i-a dăruit o minge din cauciuc.

În luna aprilie a anului 1975, Hagi a păşit pentru prima oară la porţile unui club de fotbal, Farul Constanţa, unde a fost luat în primire de Iosif Bukossi, primul lui antrenor. La vârsta de 11 ani, Gică Hagi evolua în prima competiţie, "Cupa Speranţelor", pentru ca în 1978 să fie legitimat la clubul de pe Litoral.

În 1980, Hagi a fost cooptat în proiectul "Luceafărul" - echipa naţională de juniori - pentru ca doi ani mai târziu, la vârsta de 17 ani, 7 luni şi 6 zile, să debuteze în Divizia A, în partida SC Bacău - Farul Constanţa, scor 3-0.

După numai un an, Gică îşi facea debutul la echipa naţională, în mandatul lui Mircea Lucescu, într-o partidă cu Norvegia, susţinută de "tricolori" la Oslo, la 10 august 1983, scor 0-0.

În anul 1983, Hagi a devenit jucătorul echipei Sportul Studenţesc, echipă cu care a ocupat locul al doilea la sfârşitul sezonului 1984-1985. Evoluţiile sale de excepţie au atras privirea marilor cluburi de atunci, Steaua şi Dinamo, oficialii grupării "roş-albastre" reuşind să ajungă la un acord cu cei de la Sportul Studenţesc pentru un împrumut.

La nici jumătate de an, Hagi înscria pentru Steaua unicul gol al Supercupei Europei, de la Monte Carlo, în partida cu Dinamo Kiev, gol ce avea să fie decisiv în adjudecarea celui de-al doilea trofeu european. La finalul sezonului, Hagi nu a mai revenit în "Regie", aşa cum se convenise prin contract, şi a ramas la Steaua, de unde în 1990 a plecat la Real Madrid pe o sumă de 4 milioane de dolari, record ce avea să fie doborât, oficial, abia în 2008, prin plecarea lui Ionuţ Mazilu la Dnepr Dnepropetrovsk.

Palmaresul lui Hagi în primul eşalon din Romania totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, trei titluri de campion şi trei Cupe ale României. Gheorghe Hagi a fost de două ori cel mai bun marcator din campionatul României, în sezoanele 1984/1985 şi 1985/1986.

În perioada petrecută în Spania, Hagi a evoluat la cele două mari forţe ale Primerei Divizion: Real Madrid (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri) şi FC Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri). Golul de la jumătatea terenului din partida Osasuna - Real Madrid este un moment de vârf al lui Hagi în Primera Division. Marele regret al lui Hagi este că nu şi-a trecut în palmares titlul de campion al Spaniei în perioada petrecută în această ţară.

Intrată într-un con de umbra, cariera lui Gheorghe Hagi a fost "resuscitată" de antrenorul care l-a selecţionat şi în echipa naţională, Mircea Lucescu. Între Madrid şi Barcelona, Hagi a îmbrăcat tricoul Bresciei (1992-1994).

După "era Barcelona", între 1996 şi 2001, Hagi a decis să treacă Bosforul, în Turcia. Privit cu neîncredere, transferul său la Galatasaray Istanbul s-a dovedit a fi "renaşterea" ca fotbalist al lui Hagi. În tricoul "Cim-Bom"-ului, Gică Hagi a jucat 167 de meciuri şi a înscris 78 de goluri. În afara acestor cifre, Hagi a adunat patru titluri de campion şi două Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA şi Supercupa Europei. Galatasaray a fost clubul unde Hagi şi-a încheiat cariera.

Hagi a fost recordmanul absolut al echipei naţionale: cele mai multe banderole de căpitan, cele mai multe selecţii şi cele mai multe goluri. Seria recordurilor a fost întreruptă de Dorinel Munteanu, care a devenit cel mai selecţionat jucător din istorie. Hagi rămâne golgeter all-time, cu 35 de goluri. Cu 125 de meciuri la echipa naţională,

Hagi a participat la trei ediţii ale Campionarului European (1984, 1996 şi 2000), precum şi la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1990, 1994 şi 1998). După ediţia din 1994 a Cupei Mondiale, Hagi a ieşit al patrulea în ancheta anuală a revistei France Football, cea care acordă Balonul de Aur. La finele anului 1999, a fost desemnat fotbalistul roman al secolului, iar pe 24 aprilie 2001, sub titulatura Gala Hagi, i s-a organizat un meci festiv de retragere.

Chiar dacă în palmaresul său de jucător nu figureaza decât trei trofee pe plan internaţional, Hagi a fost unul dintre fotbaliştii de vârf ai anilor '90. Odată cu încheierea carierei de jucător, Hagi a ales-o pe cea de antrenor, care până în prezent nu i-a adus, însă, mari realizări.

Imediat după retragere, Hagi a devenit antrenor al echipei naţionale a României în anul 2001. Prima echipă, primul eşec. Hagi nu a reuşit să califice echipa la Campionatul Mondial din 2002, demisionând după barajul cu Slovenia. În 2003, a devenit tehnicianul echipei turce Bursaspor, de unde a demisionat din nou, iar în sezonul 2004-2005 s-a aflat pe banca tehnică a formaţiei Galatasaray Istanbul, în momentul numirii sale stadionul Ali Sami Yen fiind arhiplin. Sezonul a fost unul modest, dar a fost salvat pe final prin câştigarea Cupei Turciei, de altfel, singurul trofeu din cariera de antrenor a lui Gheorghe Hagi. La scurt timp, el a demisionat de la Galatasaray, nemulţumit că şefii clubului nu i-au adus jucătorii pe care i-ar fi dorit.

Anul 2006 este momentul în care "Regele" s-a întors în fotbalul românesc. Alegerea sa a fost Poli Timişoara, dar şi de aici a plecat după scurt timp. După un an de pauză, Hagi s-a întors la Steaua, clubul de la care s-a lansat în fotbalul mare. Mandatul lui Hagi în Ghencea a durat mai puţin de trei luni, timp în care a calificat echipa în grupele Ligii Campionilor. A demisionat de la Steaua în septembrie 2007, după înfrângerea de la Praga, cu Slavia, motivul fiind conflictul cu finanţatorul Gigi Becali, care l-a acuzat permanent pentru jocul slab şi pentru folosirea altor jucători decât cei pe care el dorea să-i impună în primul 11. De atunci, Hagi s-a retras din prim-planul fotbalistic, fiind în acest moment fără angajament.

Fostul internaţional român a înfiinţat o Academie de fotbal care îi poartă numele la Constanţa, în care va investi aproximativ 10 milioane de euro.

Mediafax