El este cel mai medaliat român!** Deține o colecție de la toate Jocurile Olimpice moderne

El este cel mai medaliat român!** Deține o colecție de la toate Jocurile Olimpice moderne
  • Publicat:
  • Actualizat:

Frate al fostului mare actor Ovidiu Iuliu Moldovan, Mircea Moldovan (56 de ani) povestește cum a promovat Corvinul lui Mircea Lucescu cu un blat la Bistrița, la începutul anilor ’80, care a fost primul contact cu cel mai titrat antrenor care l-a pregătit, Constantin Rădulescu, și cum își adormea Dobrin adversarii prin vorbe. Pe lângă toate acestea, Mircea are o pasiune unică la noi în țară.

Oamenii din spatele echipelor au uneori povești care te lasă cu gura căscată. Performanțele se nasc în vestiar, iar un masor cunoaște de regulă toate poveștile sportivilor. Mircea Moldovan, masorul lui „U” Cluj, are însă propria poveste. Iubește fotbalul dintotdeauna. A fost fundaș central și a evoluat până la nivelul Diviziei B și declară că are cea mai frumoasă meserie posibilă. „Plec cu drag la muncă. Îmi place ce fac”, spune Mircea Moldovan.
Când părăsește vestiarul devine un fan înfocat al sportului. Deține o colecție impresionantă de replici ale medaliilor oferite la toate Jocurile Olimpice moderne, din 1896 și până astăzi. I-a luat un an și jumătate să le strângă. Se întâmpla când locuia în Italia, la Roma. „Am lucrat în Italia ca administrator la un complex sportiv și eram și masor la două echipe. Am lucrat și în stafful de organizare a unei competiții europene de Beach Soccer. N-am putut sta departe de fotbal nici acolo. Îmi plac însă toate sporturile. Medaliile sunt suflate cu aur și le imită perfect pe cele originale. N-are nimeni în România așa ceva. Sunt românul cu cele mai multe medalii”, glumește Mircea Moldovan.

„Noi l-am promovat pe Lucescu”

Fratele fostului actor Ovidiu Iuliu Moldovan spune că nu l-a pasionat niciodată actoria. „Nu m-a interesat. Eu eram cu sportul. Eram și o fire mai energică de mic”, își amintește omul care a evoluat pentru Gloria Bistrița la începutul anilor ’80. „A fost o perioadă frumoasă. Aveam o echipă bună, dar n-aveam niciun obiectiv. Noi doar dictam cine promova. La Bistrița se dădea ora exactă în Divizia B”, spune fostul fundaș central. Își amintește cum Mircea Lucescu și-a început cariera de antrenor cu o promovare cu cântec, ajutat de Gloria. „În ’79 trăgeau la promovare Bihorul lui Ienei și Corvinul lui Lucescu. Noi eram cu Corvinul. Noi l-am promovat atunci pe Mircea Lucescu. Pe Bihor i-am încurcat, iar în meciul cu Corvinul ne-am dat la o parte. Nimeni nu-și dădea seama cum făceam blaturi. Era plin stadionul la meciuri. Așa erau vremurile atunci”, își amintește Mircea Moldovan, care spune că hunedorenii au plătit acea promovare. „Tribuna nouă de pe stadionul Gloriei ei au făcut-o, după acea promovare. Așa a fost înțelegerea. Anul următor am fost mutați în cealaltă serie pentru că trebuia să promoveze și Farul”, se amuză fostul fundaș central.

Întâlnirea cu Dobrin: „Mușc-o papagalule!”

A apucat să joace contra unor legende ale fotbalului românesc. Spune că Dumitrache sau Dudu Georgescu sunt cei mai mari atacanți pe care i-a marcat. Meciul pe care nu-l va uita niciodată este cel împotriva Argeșului lui Dobrin. „Am jucat în Cupa României contra lui FC Argeș. Când încercam să-l deposedez pe Dobrin mă temeam mereu să nu-mi dea mingea printre picioare. El vorbea tot timpul când avea mingea. „Hai papagalule, mușc-o!” Așa îmi spunea când intram la el. Un alt meci memorabil a fost cu FC Baia Mare, pe care am bătut-o cu 3-0 imediat după ce a făcut egal cu Real Madrid, în 1982″, își amintește Mircea Moldovan.

Rădulescu: „Sunt celmai mare șmecher, curvar și bețiv”

Masorul lui „U” povestește că a ajuns să evolueze și în Liga Județeană pentru echipa Combinatului de Utilaj Greu din Cluj. „Erau bani mulți acolo și au adus jucători destul de buni”, spune Moldovan, care a fost antrenat în „județ” de celebrul antrenor Constantin Rădulescu, despre care spune că a fost cel mai dur tehnician pe care l-a cunoscut. Își amintește și acum prima întâlnire cu el. „Când a venit prima dată în vestiar a lăsat ușa deschisă. A spus că din acea zi el e cel mai mare șmecher, curvar și bețiv din echipă, iar cine se crede mai șmecher decât el să iasă afară”, povestește Moldovan cum și-a câștigat Rădulescu respectul vestiarului.

Tatuaje cu „U” și Inter

Mircea Moldovan și-a tatuat pe ambele gambe emblema Universității, dar și a lui Inter Milano. Prima dată a fost tatuajul cu însemnele milanezilor, prima sa dragoste. „Sunt fan Inter de la 11 ani. Era atunci «Revista fotbal» și se publicau acolo adresele marilor cluburi din Europa. Am trimis scrisori la toate cluburile mari, dar numai cei de la Inter mi-au răspuns. Mi-au trimis fanion, o insignă și o fotografie cu echipa. Era formația din 1966, care câștigase cu un an în urmă Cupa Campionilor, cu Helenio Herrera antrenor”, își amintește Mircea Moldovan. Sub tatuajul cu „U” Cluj scrie „onoare și respect”. „Era un film cu acest nume. M-am gândit că este o onoare să lucrez pentru «U». Totodată, acest club impune respect. La meciurile Universității iau tot timpul distonocalm. Doctorul știe deja și îmi aduce fără să cer. Eu sufăr enorm la meciuri”, spune Mircea.

„Rădulescu era un om dur. Ne temeam toți de el. M-a prins o dată într-un restaurant cu un coleg de echipă și ne-am ascus sub masă să nu ne vadă”, Mircea Moldovan, masor „U” Cluj

„Nimeni nu-și dădea seama cum făceam blaturi. Era plin stadionul la meciuri „, Mircea Moldovan, masor „U” Cluj

„Munca noastră nu se vede, dar uneori se termină aproape de 12 noaptea. Cea mai mare satisfacție pentru mine este că n-am prea avut accidentări în ultimul timp. Înseamnă că am lucrat bine”, Mircea Moldovan, masor „U” Cluj.

„Medaliile sunt suflate cu aur și le imită perfect pe cele originale. N-are nimeni în România așa ceva. „, Mircea Moldovan, masor „U” Cluj

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani