Atât de beat încât „nu mai putea să lege două cuvinte”. Ipostază jenantă pentru Wayne Rooney. „Nu ne venea să credem că ăsta e căpitanul Angliei!” FOTO

Atât de beat încât
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dezvăluiri șocante făcute de cotidianul britanic The Sun, care prezintă întâmplări petrecute la finalul săptămânii trecute, după partida câștigată de Anglia în fața Scoției, scor 3-0, în preliminariile CM 2018, cu căpitanul selecționatei Albionului în prim-plan.

Sursa citată notează că Wayne Rooney a băut fără măsură în noaptea de sâmbătă, după ce a sărbătorit victoria alături de colegii săi, iar ulterior a continuat să petreacă până la 5 dimineața, fiind invitat la o nuntă organizată chiar în hotelul din Watford în care erau cazați jucătorii Angliei. Publicația britanică publică imagini în care atacantul lui Manchester United pare evident afectat de consumul de alcool, dar și mărturii ale celor prezenți la petrecere.

Wayne s-a dus la nuntă împreună cu Jagielka și s-a făcut pur și simplu praf. Nu putea să lege o propoziție și se clătina evident. Nimeni nu putea crede că acesta e căpitanul Angliei.

A băut pahar după pahar și și-a pierdut capul. Pozele au fost făcute când era încă devreme, dar după toată lumea a continuat să bea„, susține un martor, citat de The Sun.

Povestea e confirmată inclusiv de un angajat al hotelului din Watford unde au fost cazați jucătorii Angliei: „Se împiedica și abia reușea să vorbească. E o situație dificilă și pentru staff pentru că jucătorii Angliei vin des aici și nu ne dorim să-i supărăm în vreun fel„.

Federația engleză a reacționat precizând că incidentul s-a petrecut într-o zi liberă primită de jucători, iar un apropiat al atacantului a susținut același lucru pentru Daily Mirror: „Wayne, alături de restul echipei Angliei, se aflau în ziua lor liberă. În loc să iasă în oraș, el a ales să rămână la hotel pentru a se relaxa și a celebra o frumoasă victorie a Angliei cu Scoția.

În timpul serii mai mulți oaspeți ai hotelului l-au rugat să pozeze împreună sau să le ofere autografe și, așa cum face întotdeauna, Wayne a răspuns amabil. E trist că unul dintre ei a folosit amabilitatea lui Wayne în avantajul său„

Rooney a părăsit lotul Angliei la începutul acestei săptămâni, înainte de partida amicală cu Spania, din cauza unei accidentări la genunchi.


Când și-a dat seama era PREA TÂRZIU! FOTO | Momente absolut jenante petrecute în fața camerelor TV

Ea are 41 de ani, el doar 29, dar nu le pasă! FOTO |  Cel mai neașteptat cuplu din showbiz lovește din nou


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban
Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele