Ștucan, scrisoare pentru protestatarul Hagi: „Dragă Gică, și suporterii au dreptul să protesteze față de modul suspect în care echipa ta se salvează de la retrogradare”

Dragă Gică,

Am citit cu surprindere despre decizia ta de a protesta, stând acasă la meciurile echipei naționale. Am priceput din cele 7 propoziții formulate la Dolce Sport că nu ai nicio relație cu actuala conducere a Federației și că vrei să suferi atât cât suferă fostul tău coleg de la echipa națională, Gică Popescu. Pentru asta, te flagelezi și nu vei mai veni în tribună la niciun meci al României cât timp prietenul și cumnatul tău se va afla după gratii.

Cu tot respectul pe care ți-l port pentru nopțile minunate oferite acum 20 de ani, permite-mi să-ți spun că admir tainica ta solidaritate. E dreptul fiecăruia să urmărească un meci așa cum își dorește. Mie îmi place să văd partidele echipei mele preferate, Liverpool, într-un pub, alături de prieteni de suferință, obișnuiți de un sfert de secol ca favoriții lor să nu câștige titlul în Premier League „nici anul acesta”. Am alți prieteni care ne tachinează. „De câte ori ați fost voi pe Anfield dacă sunteți atât de mari suporteri?”. Nu de multe ori, deși unii dintre noi s-au căsătorit pe stadionul din Liverpool, iar mai nou sunt deținători de abonament, însă fiecare după-amiază are farmecul ei în atmosfera încărcată de fum și încordare.   

Am deviat. Ce vreau să spun este că nu trebuie neapărat să fii prezent în tribună pentru a te bucura de un meci, deși știu că ție nu ți se potrivește statul acasă. Tu trăiești meciurile, ești născut să simți venele tribunei pulsând în corpul tău și intuiesc suferința pe care ai experimentat-o după retragere, atunci când piciorul tău se înfigea în scaunul de plastic de pe rândul din față și nu în hexagoanele mingii. Până acum două săptămâni, te vedeam în fiecare weekend strigând, suduind, aplaudând de deasupra băncii de rezerve, mai mereu nemulțumit de jucătorii tăi de la Viitorul, până când ai decis să revii pe bancă, mai aproape de locul pe care îl cunoști atât de bine.

În timp ce scriu, mă uit din nou peste declarația ta: „Vreau să sufăr și eu cât suferă și el. Nu merg niciodată la meciurile echipei naționale cât timp Gică Popescu se află după gratii. Mă uit din fața televizorului. E o formă de protest”.

Iartă-mă, Gică, pentru îndrăzneală, dar față de ce, față de cine protestezi?

De ce te privezi de plăcerea de a vedea un meci cu Ungaria din tribună?

Ce se ascunde sub vorbele tale nu foarte precise?

Încerc să înțeleg prin ce ai trecut atunci când cumnatul tău a fost arestat sub ochii tăi, în fața nepoților tăi care nu înțelegeau unde le pleacă tatăl. Cred că te înțeleg. Pe cuvânt că da. Tu și Gică Popescu ați stat împreună în peste 100 de cantonamente jucând pentru România, și, probabil, considerați că România nu v-a întors pe deplin serviciile. Poate de aceea, acum 15 ani, cumnatul tău condamnat în martie la 3 ani de închisoare pentru fraudarea bugetului de stat amenința că nu va mai veni la națională dacă nu primește privatizarea unui hotel din Poiana Brașov. Poate de aceea, în aceeași perioadă, tu ne cereai să vă facem „statui”.

N-am ajuns să vă facem statui, Gică, pentru că voi înșivă ați început să vă demolați soclul pe care urma să fiți așezați.

Tu protestezi față de nedreptatea pe care crezi că a suferit-o Gică Popescu. Ai tot dreptul, lumea încă te iubește, deși acum tot mai mulți fac clar diferența între jucătorul Hagi și finanțatorul Hagi. Cu sau fără voie, Gică, ai intrat și în categoria oamenilor detestați pe stadioane, alături de cei despre care, pe vremuri, spuneai printre dinți că nu-i vrei în avionul echipei naționale pentru că „fac rău fotbalului”. Nu știu dacă ți-a spus-o cineva direct în față, dragă Gică Hagi, dar ai devenit un personaj antipatic. Ai o academie, ai un business teoretic lăudabil, dar și o echipă în prima ligă care a căpătat o reputație îndoielnică. Vei nega, sunt sigur, așa cum ai negat mereu tot ce a scris mass media și nu ți-a convenit.

Îți reamintesc că lucrurile nu au început odată cu promovarea Viitorului în prima ligă, sub ugerul drepturilor TV fără de care afacerea îți era pusă în pericol. ProSport a scris despre un meci necurat făcut de echipa ta în liga a doua, cu Săgeata, în chiar ultima etapă. Costin Negraru, actualul ofițer de integritate de la FRF, a documentat cazul excepțional, iar răspunsul tău, prin intermediari, a fost că nu ai știut cu ce se ocupă Pavel Peniu. Ai avut posibilitatea de a afla, de a lua măsuri, însă Peniu a rămas la club.

 În primul sezon din istorie în Liga 1, echipa ta a participat la un 5-2 în Ghencea, cu Steaua, care nu se va șterge ușor. Acea victorie din primăvara lui 2013 este acum la fel de cunoscută în România precum golul tău din meciul cu Columbia.

Dragă Gică, iartă-mi insolența, dar te rog spune-ne și nouă care este adevăratul Hagi!? Cel care juca magnific în America sau cel care finanțează o echipă care se salvează suspect de la retrogradare după o victorie grețoasă în Ghencea, în fața Stelei? Știu, vei spune că academia ta vrea să salveze, altruist, fotbalul românesc. Atunci, Gică, învață-i pe copiii crescuți de tine să joace meciuri pe bune. Acum 20 de ani, Mircea Lucescu te acuza în Los Angeles Times că ai fost un fotbalist talentat la o echipă care nu pierdea niciodată. Erați răsfățați de regimul Ceaușescu. Te rog, nu repeta greșelile trecutului și lasă-ți echipa să se descurce fără jocuri de culise!

Altfel, dragul meu idol din copilărie, va trebui să te obișnuiești cu ideea că și alții au dreptul să protesteze, iar una dintre forme este să lase tribunele goale la meciurile echipei tale care nu poate retrograda niciodată.

Cu simpatie de dragul vremurilor trecute,
Costin Ștucan