Şi totuşi, de ce cântă?

27 apr 2010 56 afişări Comentează şi tu Special
Şi totuşi, de ce cântă? Şi totuşi, de ce cântă?

La început, totul e normal. "Roma, Roma, Roma", imnul lui Venditti, se aude ca o declaraţie de dragoste colectivă. Nu tace nimeni, de la Rosella Sensi la ultimul pici venit cu unchiul. În tribună, Novak Djokovic şi Rafael Nadal fotografiază tribuna roşu-galbenă cu telefonul mobil, de parcă imortalizarea acestui crescendo al pasiunii ar putea să conţină vreun dram de fidelitate. Imnul are o siropoşenie diabetizantă, iar valurile de miere muzicală dau impresia, mai mult ca oriunde, că echipa e soţia publicului. Sigur, există şi "You Will Never Walk Alone", dar acolo e vorba de altceva: de o afacere pur bărbătească, de muşchi, treninguri jilave, halbe rase frenetic şi refuzul oricărei forme de idilism. Liverpool înseamnă suferinţă fără crâcnire, entuziasm brutal şi solidaritate frământată sub ploi şi crampoane. Roma e "una storia d'amore", un imbroglio sentimental, un amestec de joc şi joacă.

Meciul se termină. Roma pierde jocul şi, foarte posibil, campionatul. Camerele nu-i mai vânează pe cei doi tenismeni. Ele se ocupă, în schimb, de figurile învinşilor, mutându-se de la Mexes la Totti, cu o escală la Baptista. "France", "il nostro capitano", e consolat chiar de cel pe care îl luase cândva sub aripă, Cassano cel zăbăuc şi talentat. În jurul lor, Olimpico reia concertul. Tribuna e cotropită de o vietate enormă, un păsăroi cu mii de aripi roşu-galbene. Steagurile sunt evantaie ale speranţei şi însoţesc drumul romanilor spre vestiare. Nimeni nu fluieră, nimeni nu înjură. Bordurile şi carabinierii rămân la locul lor.

De ce cântă galeria Romei atât de frumos la înfrângere? Din două motive fără legătură cu fotbalul. Primul vine din substanţa însăşi a oraşului, din felul cum cade lumina prin tavanul decupat al Panteonului pe mormântul lui Rafael, din nobleţea decăzută a caselor, din aleile încălzite de soare în Trastevere, din lenea erotică a pisicilor din Campo de' Fiori, din veghea pinilor care l-au fermecat pe Respighi, din bucuria portocalilor care tivesc Via Barberini, din zumzăiala Pieţei Navona, din cenaclul nocturn al Fontanei di Trevi. Când trăieşti într-un asemenea loc, te simţi obligat să cânţi mereu. La Roma, parcă şi veştile proaste lovesc cu milă. Ţi se anunţă mărirea chiriei şi-ţi vine să răspunzi cu "Nessun Dorma" sau "Azzurro".

Al doilea motiv e atât de simplu, încât eşti de multe ori tentat să nu-l vezi. Iubirea pentru Roma nu are clauze de victorie şi prime de obiectiv. E aceeaşi la victorie, la egal, la înfrângere şi la pierderea campionatului. De ce? Fiindcă, dacă răsuceşti numele echipei şi-l parcurgi de la coadă la cap, obţii Amor. Şi‑atunci îţi râd pupilele, chiar dacă îţi lăcrimează sufletul.

http://www.prosport.ro/sport-life/special/si-totusi-de-ce-canta-6065363
6065363
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
LOVITURĂ ÎN PLIN în această dimineaţă. Datele FLAGRANTE au EXPLODAT în public. Este cea mai mare PROVOCARE pentru PSD din acest an