Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

"Revoluţia" s-a mutat la Sibiu! Fani din toată ţara protestează împotriva lui Băsescu şi a legii 4: "O dorinţă sinceră, România liberă!"

UPDATE Numărul suporterilor care participă, sâmbătă seară, în municipiul Sibu, la un marş de protest a ajuns la aproximativ şase sute, demonstranţii aprinzând torţe şi cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu în faţa sediului PDL Sibiu, transmite corespondentul MEIAFAX.

Numărul celor care participă, sâmbătă seara, în municipiul Sibiu, la acţiunea de protest organizată de Asociaţia Suporterilor Români a ajuns la aproximativ şase sute.

Suporterii au plecat din Piaţa Mare a municipiului în marş pe mai multe străzi, urmând să ajungă în faţa Stadionului Municipal.

Pe bulevardul central din oraş, suporterii s-au oprit în faţa sediului PDL Sibiu, unde au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu, iar apoi s-au oprit în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, unde se află Monumentul Eroilor din Revoluţia din 1989, şi au scandat "Iliescu judecat, pentru sângele vărsat".

Pe Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu, suporterii au cântat Imnul Naţional şi au aprins torţe, pe care ulterior le-au stins, fără a se înregistra incidente.

 


Aproximativ 300 de suporteri ai principalelor echipe de fotbal din ţară protestează, sâmbătă seară, în municipiul Sibiu, scandând lozinci împotriva Guvernului, a preşedintelui Traian Băsescu şi a şefului Ligii Profesioniste de Fotbal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Suporterii s-au strâns în jurul orei 18.00 în Piaţa Mare din Sibiu, unde au scandat lozinci împotriva Guvernului, a preşedintelui Traian Băsescu, a Ligii Profesioniste de Fotbal şi împotriva Legii 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.

Potrivit organizatorilor, de la Bucureşti au venit aproximativ 200 de suporteri, dar au sosit şi din Cluj-Napoca, Arad, Craiova, Bistriţa, Târgu Mureş, Mediaş şi Sibiu.

Organizatorii acţiunii de protest au anunţat că, din cauza vremii, suporterii au avut probleme cu deplasarea la Sibiu.

"Am avut ceva probleme pentru că, din cauza vremii şi a drumurilor închise, firmele de transport cu greu au vrut să facă deplasarea la Sibiu. Colegii din Tulcea şi Constanţa nu au mai plecat pentru că Autostrada Soarelui s-a deschis târziu şi nu mai puteau ajunge. Cei de la Arad şi Oradea au ceva probleme pe drum, am mai vorbit cu ei şi vor întârzia, iar cei de la Timişoara sunt în tren şi au fost anunţaţi că vor întârzia. Cred că vor ajunge doar în jurul orei 19.00, iar de colegii de la Abla nu ştim nimic", a declarat corespondentului MEDIAFAX Florin Andrei, din partea Asociaţiei Suporterilor Români.

Suporterii au steaguri ale echipelor de fotbal pe care le reprezintă şi bannere pe care scrie "Represiunea naşte violenţă", "Suporteri, nu infractori".

Totodată, ei scandează "Ole, ole, o dorinţă sinceră, România liberă", "Săriţi cu toţii şi strigaţi tare că România nu e de vânzare", "Libertate pentru suporteri".

La ora transmiterii acestei ştiri, suporterii au pornit într-un marş pe mai multe străzi din municipiu, urmând să se oprească în faţa Stadionului municipal.

Protestatarii sunt supravegheaţi de aproximativ 50 de jandarmi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, Poliţia Locală a interzis consumul băuturilor alcoolice în zona centrală a oraşului şi pe traseul de desfăşurare a marşului, pe toată durata acţiunii de protest.

Protestul este autorizat până la ora 20.00


Mediafax

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Cuvinte cheie: proteste sibiu, fani sibiu
Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 33 comentarii
Comentează
  • Pentru cele mai scazute preturi la Hoteluri intrati pe http://www.go4reservation.com/ Este un motor de cautare al tututor site-urilor de booking, astfel puteti gasii cele mai bune oferte

    suporter Universitatea Cluj
  • @leul singuratic MS: si cu mititelu ce faci?il pui in randul salvatorilor?

  • @suporterii: nu frate nu ! dar la spurcatii aia e 100% ...

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
685
165
142
117
97
BusinessMagazin.ro
52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO

Peste 100 de ani, 500 de milioane de conturi de pe Facebook vor aparţine unor persoane decedate; numele complet...

Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO
Cele mai neobişnuite ceasuri din lume - GALERIE FOTO
CSID.ro
Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)

Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi...

Pentru 7 din 10 români sexul bun înseamnă sănătate (21:00)
Ai probleme cu inima? Înainte de medicamente, alege să-ţi schimbi...
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Se linge de jos în sus, până ajungi la Iisus! (Poze)
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!

Pe alte meleaguri, vedetele stau în continuare dezbrăcate la soare. Una dintre ele este fiica Ornellei Mutti,...

Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în...
Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
Sexgen.ro
Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?

Seara începuse promiţător. Băutură era destulă. Voia bună a descălecat la întâlnirea cu tineretul. La...

Cum comunică femeile, cum comunică bărbaţii – partea I
Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Showbiz.ro
Pentru un weekend sănătos!Pentru un weekend sănătos!

Cea mai aşteptată zi a săptămânii a sosit. Hai să ne bucurăm de un sfârşit de săptămână de vis!

Are 29 de ani şi este virgină!
Pe timp de ploaie!
Descopera.ro

				
				Ce fel de femei preferă bărbaţii?				
			Ce fel de femei preferă bărbaţii?

Când vine vorba de găsirea unor partenere, bărbaţii nu apreciază neapărat farmecul...

Misterul materialului organic de pe meteoriţii marţieni a...
Secretele fierbinţi ale apariţiei vieţii pe Terra
Tare.ro

				
				Clienta fara chiloti pe ea (01:00)				
			Clienta fara chiloti pe ea (01:00)

 O surpriza "placuta" pentru baiatul care livreaza pizza

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie