Naşule, cum se vede din tufiş?

În acest weekend, etapa 21 în Spania. Oarecare pentru ei, istorică pentru noi. După 20 de ani, Primera Division nu mai contabilizează nici măcar un jucător român. Săptămâna trecută căzuse şi ultimul bastion, Contra, iar speranţa a mai pâlpâit o zi, două, într-un transfer al lui Pulhac la Valladolid. A fost sugrumat din leagăn. Singura nădejde e legată acum cu fundă de ghetele lui Dănciulescu, în plin fuleu spre promovare cu Hercules, ca să mai vedem din toamnă vreun român bătând la porţile Realului sau Barcelonei.

S-au închis coperţile unei cărţi de poveşti, deschisă acum două decenii într-o seară de mai în care Hagi, cu vocea gâtuită de emoţie şi extaz, declara în faţa camerelor TV că a semnat cu Real Madrid. Acele 4 milioane de dolari plătite atunci au devenit în timp un fel de bornă în fotbalul nostru, un kilometrul zero precum cel de la Universitate. O unitate de măsură. Toate celelalte tranzacţii ulterioare au fost cântărite pornindu-se de la acele 4 milioane. Transferul lui Gică Popescu sau al lui Adi Ilie, al lui Stelea sau al lui Craioveanu, ale lui Lăcătuş, Contra, Balint, Belo, Lung ori Gâlcă, printre alţii. Fiecare în parte cu povestea sa, toţi laolaltă dând pe dinafară nu un lot, ci două de Mundial sau Euro. Ceea ce dealtfel s-a şi întâmplat.