ProSport, citat de Reuters, BBC și L’Equipe. Declarațiile lui Ilie Năstase, după ce a fost interzis la turneul de la Wimbledon, au făcut ocolul pământului în mai puțin de 24 de ore

Redactor:
Andru Nenciu
ProSport, citat de Reuters, BBC și L'Equipe. Declarațiile lui Ilie Năstase, după ce a fost interzis la turneul de la Wimbledon, au făcut ocolul pământului în mai puțin de 24 de ore
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa mondială a preluat declarațiile lui Ilie Năstase publicate de ProSport, sub semnătura Cezarei Paraschiv, după ce organizatorii de la Wimbledon au anunțat că primului lider din istoria tenisului mondial i se va interzice accesul la turneu.  Nasty, dublu finalist la turneul britanic, nu va fi invitat să stea în Loja Regală și nici nu va fi primit în arenă, pentru a asista la meciuri.

Agenția de presă Reuters a preluat declarațiile publicate de ProSport, cuvintele lui Ilie Năstase răspândindu-se astfel cu viteză în întreaga lume. Al treilea turneu de Grand Slam, Wimbledon, are loc în perioada 3-16 iulie. Cele mai bune performanțe la All England Club ale fostului lider mondial au fost atinse în anii 1972 și 1976 – finale pierdute în fața lui Stan Smith, respectiv Bjorn Borg. În 1973, Nasty a cucerit pe iarba londoneză titlul la dublu, alături de americanul Jimmy Connors.

BBC a preluat imediat declarația lui Ilie Năstase, continuând subiectul „fierbinte” acoperit pe larg de presa britanică după incidentele de la Mamaia, din Fed Cup.

Declarațiile publicate de ProSport au ajuns și în presa franceză. Joi dimineață, la ora 9:25, celebrul cotidian „L’Equipe” a publicat un material cu titlul „Alungat din loja regală de la Wimbledon, Ilie Năstase reclamă > organizatorilor” și își încheie articolul cu o referință directă la articolul ProSport publicat miercuri după-amiază, la ora 16:00.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele