Moroșanu luptă în ringul de la "Dansez pentru tine"! Fred Astaire
Al nouălea sezon al super emisiunii "Dansez pentru tine"
debutează în această seară, la PRO TV (ora 20:30), cu o distribuţie
de zile mari. Pe lângă vedete precum Cătălin Botezatu, Ana Maria
Ferentz sau Andreea Spătaru, pe ringul de dans al celui mai
vizionat show de divertisment din România va intra şi carismaticul
luptător K1, Cătălin Moroşanu (26 de ani), cel care o ajută pe
partenera sa, o tânără de 26 de ani, Magdalena Ciorobea, să-şi vadă
visul cu ochii.
Îl ştii cam în felul următor: se încordează, te înfioară, atacă,
loveşte, se împachetează, plesneşte, se apară, luptă, eschivează,
se ciocneşte, urlă, cade, se ridică, se năpusteşte, se izbeşte şi
iar se încordează, te înfioară, atacă, şi tot aşa. E tipul lansat
de Edi Irimia în Local Kombat, luptătorul cu o ascensiune
fulminantă în K1 într-un timp extrem de scurt, studentul la Drept
care devastează şi cu stânga, şi cu dreapta, personajul pe cât de
fioros în ring, pe atât de blajin în viaţa de zi cu zi. Iar Moro
îşi redescoperă în ultimul timp o latură nevalorificată, cea
artistică, folosindu-şi mobilitatea şi agilitatea din ring pentru o
cauză nobilă. Doar că registrul tehnic e acum puţin modificat: se
concentrează, zâmbeşte, se enervează, dansează, valsează, falsează,
se înşurubează, ţine ritmul, transpiră, se înalţă, pică, se
ridică...
11 ore de
repetiţii
Şi chiar stă bine pe picioare chiar şi spre miezul nopţii. După o
şedinţă de antrenament draconică, cu câteva zile înainte de debutul
"Dansez pentru tine", Cătălin se relaxează privind Sexi Kombat-ul,
jurizat de Edi Irimia și de vedetele LK, organizat într‑un club
bucureştean. E tuns periuţă, precum un elev înaintea unui nou an
şcolar, poartă un tricou alb mulat, jeanşi lejeri şi nişte pantofi
sport cât mai comozi. "Uite, nu mai pot de picioare. Ştii cât am
făcut repetiţii azi? De la 10 la 9 seara, îţi vine să crezi, 11
ore! Noroc că avem o profesoară care e de treabă, dacă era bărbat,
cred că-l băteam", ne dezvăluie Moroşanu, în timp ce puştii îl
solicită pentru instantanee cu pumnul fluturând.
Obişnuit
cu manele şi house
Nu refuză pe nimeni, aruncându-şi ineditul surâs înfricoşător în
stânga şi-n dreapta. De fapt, realizăm cu greu când e serios sau
când face caterincă. Oricum, le alternează bine şi chiar se
autoironizează: "Eu ştiu că îmi lipseşte graţia, că nu sunt elegant
în dans, dar ştii, nu, care e punctul meu forte? Sunt un luptător
şi mă voi bate până la capât în acest concurs pentru visul fetei.
Dar mi-e tare greu. Bine, acum să nu crezi că-s un novice în ale
dansului. Dar eu eram obişnuit cu de-astea: manele, tehno, house...
Cel mai dificil mi-e cu dansurile de societate şi atunci când
trebuie să ţin bărbia şi umerii sus. Când nu-mi iese ceva, ţip!
Hai, de la capăt!", continuă Moro sorbind dintr-un pahar cu apă
plată, gest ce-i demască la prima vedere interesul pentru o siluetă
perfectă.
Ripostează însă prompt: "Nici vorbă! Mănânc de rup pentru că
trebuie să cresc în greutate pentru confruntările mele". Ce-i
drept, pe 21 mai, în cea mai tare gală organizată vreodată în
România, Moroșanu va fi nevoit probabil să profite în ring și de
pașii de dans contra supervedetei Ruslan Karaev.
"Moroșanu e un tip fenomenal. Deși scepticii nu-i
dădeau mari șanse, acum a ajuns să fie admirat de toți diriguitorii
circuitului K1"
Edi Irimia, promotor

Moroșanu luptă în ringul de la "Dansez pentru tine"! Fred Astaire
















doamne mai rar asa bolovan ...