Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Special | A intrat în cartea recordurilor
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

"Hagi are doi, aproape trei adversari lângă el!" PERLE incredibile Ilie Dobre şi o întâmplare care te face să spui "nu se poate aşa ceva!"

Despre Ilie Dobre se povestesc o mulţime de lucruri. Unele sunt reale, altele le cataloghează el drept exagerări ale colegilor de breaslă. Una dintre cele mai tari poveşti care circulă este aceea că, aflat în Japonia, la Campionatul Mondial din 2002, Ilie mai avea timp berechet până la meci. Aflându-se într-un tren rapid, a văzut că mai sunt două staţii până la stadionul pe care se disputa meciul şi a coborât, crezând că distanţa dintre două staţii e asemănătoare cu cea dintre două staţii de metrou de la noi. A mers 20 de kilometri pe jos, pe câmp, traversând chiar un râuleţ, şi a ajuns cu pantofii rupţi la meci, în repriza a doua! Tot în repriza a doua a ajuns şi la un meci al Stelei la Sevilla. Înainte de partidă a căutat o toaletă, pe care a găsit-o în afara arenei, dar, cum îşi uitase acreditarea la postul de comentator, a avut nevoie de 45 de minute să-i convingă pe spanioli să-l lase să se întoarcă în tribună.

Gol în chiloţi şi maiou

Câţiva colegi de breaslă povestesc că la meciul de baraj Slovenia - România 2-1, din 2001, erau cazaţi în acelaşi hotel cu Ilie Dobre. Dimineaţa, mergând spre masă, au auzit un urlet asurzitor, s-au îndreptat spre uşa dinspre care se auzea strigătul şi au văzut că era camera comentatorului de la Radio România Actualităţi. Au bătut la uşă şi le-a deschis Ilie în chiloţi şi în maiou, cu cronometrul în mână! "Ce faci, Ilie?", "Păi, cum ce fac?! Exersez. Dacă dăm gol diseară..."


Perlele lui Ilie Dobre

"Mingea se află în centrul de la mijlocul suprafeţei terenului";

"La Porto este o pană de curent, iar meciul nu va fi reluat până la remedierea penei de curent";
"Hagi are doi, aproape trei adversari lângă el";

"Şut şi goooooooooooooool!Şi nu e gol!";

"Şi este fault... Ba nu, henţ... Da, într-adevăr, iată-l pe arbitru cu mâna ridicată!";

"După cum anticipa şi colegul din studio, Oţelul a pierdut în etapa trecută!".


Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Cuvinte cheie: ilie dobre, perle, intamplari
Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 65 comentarii
Comentează
  • Cel mai nou site din Romania de recrutare online!

    www.futurejobs.ro

    Si tu iti poti gasi job-ul ideal !!

  • Sau despre Kivuvu, de la CFR Cluj, căruia i-a mai pus un "vu" la coadă. Citat Ilie Dobre "La CFR Cluj a intrat Kivuvuvu".

    suporter Voinţa Sibiu
  • asta nu o stitzi sigur...eu cand eram mic ascultam la radio meciurile impreuna cu un prieten .... LA UN FATZ IN PATZA GOLULUI in loc de de LA UN PAS IN FATZA GOLULUI ... si muulte altele..chiar scrisesem pe un caiet atucni cateva din ele..dar nu mai am caietul ...

    suporter CFR Cluj
  • e mort ILIE DOBRE sau ce?

    suporter Steaua Bucuresti
  • in urma cu aproape 15 ani ilie dobre comenta marele derbi Dinamo -Rapid pe stadionul rapid la golul rapidului a ulrat gooooooooooool cat lau tinut pamanii iar cand dinamo a marcat egaland a inceput a urla dupa care sa auzit un zgomot ciutat probabil a primit un pumn in cap si pauza vreo 5 minute . nu…

    suporter Steaua Bucuresti
Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
684
165
141
117
97
BusinessMagazin.ro
52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO

Peste 100 de ani, 500 de milioane de conturi de pe Facebook vor aparţine unor persoane decedate; numele complet...

Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO
Cele mai neobişnuite ceasuri din lume - GALERIE FOTO
CSID.ro
Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)

Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi...

Pentru 7 din 10 români sexul bun înseamnă sănătate (21:00)
Ai probleme cu inima? Înainte de medicamente, alege să-ţi schimbi...
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Se linge de jos în sus, până ajungi la Iisus! (Poze)
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!

Pe alte meleaguri, vedetele stau în continuare dezbrăcate la soare. Una dintre ele este fiica Ornellei Mutti,...

Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în...
Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
Sexgen.ro
Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?

Seara începuse promiţător. Băutură era destulă. Voia bună a descălecat la întâlnirea cu tineretul. La...

Cum comunică femeile, cum comunică bărbaţii – partea I
Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Showbiz.ro
Pentru un weekend sănătos!Pentru un weekend sănătos!

Cea mai aşteptată zi a săptămânii a sosit. Hai să ne bucurăm de un sfârşit de săptămână de vis!

Are 29 de ani şi este virgină!
Pe timp de ploaie!
Descopera.ro

				
				Ce fel de femei preferă bărbaţii?				
			Ce fel de femei preferă bărbaţii?

Când vine vorba de găsirea unor partenere, bărbaţii nu apreciază neapărat farmecul...

Misterul materialului organic de pe meteoriţii marţieni a...
Secretele fierbinţi ale apariţiei vieţii pe Terra
Tare.ro

				
				Clienta fara chiloti pe ea (01:00)				
			Clienta fara chiloti pe ea (01:00)

 O surpriza "placuta" pentru baiatul care livreaza pizza

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie