Gheorghe Mustață a fost ridicat de polițiști! Liderul galeriei Stelei e acuzat de faptul că ar fi bătut mai multe persoane

Gheorghe Mustață a fost ridicat de polițiști! Liderul galeriei Stelei e acuzat de faptul că ar fi bătut mai multe persoane
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liderul galeriei echipei de fotbal Steaua, Gheorghe Mustață, este audiat la Secția 16 Poliție, după ce, miercuri noapte, ar fi bătut, împreună cu doi nepoți, mai multe persoane, victimele fiind salvate după intervenția forțelor de ordine, potrivit unor surse din Poliție.

Gheorghe Mustață a fost încătușat de polițiști și dus la audieri în urma unui scandal pe care l-ar fi provocat în curtea unui imobil din sectorul 4 al Capitalei, deținut de Aurel Mecic, au precizat sursele citate.

Potrivit anchetatorilor, joi seară, Aurel Mecic a venit la Secția 16 și s-a plâns că mai mulți bărbați trimiși de Gheorghe Mustață au venit la poarta lui și îi amenință familia.

Un echipaj de poliție a mers la fața locului și i-a găsit pe aceștia într-o mașină, pe o stradă din apropierea locuinței lui Mecic. În timp ce îi legitimau pe presupușii agresori, pe lângă polițiști a trecut și Gheorghe Mustață, care se afla la volanului unui Ford Focus, împreună cu două persoane.

Polițiștii i-au făcut șoferului semn să oprească, însă acesta ar fi accelerat, drept pentru care polițiștii au pornit imediat în urmărirea autoturismului.

Deși avea pe urmele sale mașina Poliției, Mustață ar fi mers direct la adresa lui Aurel Mecic, unde, însoțit de cei doi bărbați, despre s-a dovedit că sunt doi nepoți de-ai săi, a intrat în curte.

Până ca echipajul să ajungă la fața locului, agresorii au apucat să-i bată pe toți cei care se aflau în imobil. Sursele citate au precizat că aceștia nu s-au oprit nici la solicitatea polițiștilor, care au fost nevoiți să tragă două focuri de avertiment.

Cei trei au fost imobilizați și duși la sediul Secției 16, unde sunt audiați de anchetatori.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen