FOTO cu un fost stelist. Nu o să îl recunoști vreodată: cum arată acum vârful pe care Becali îl plătea la fiecare gol

FOTO cu un fost stelist. Nu o să îl recunoști vreodată: cum arată acum vârful pe care Becali îl plătea la fiecare gol
  • Publicat:
  • Actualizat:

A fost unul dintre transferurile ciudate făcute de Steaua. În vara anului 2007, clubul antrenat la acel moment de Gică Hagi făcea anunțul că a obținut semnătura atacantului Mihai Guriță de la Farul Constanța. Un nume cunoscut la acea vreme în Liga I, Guriță avea 34 de ani, dar și un background solid, era cunoscut drept un marcator important pentru Oțelul Galați și Farul Constanța. Oarecum așteptat, aventura lui Guriță la Steaua s-a terminat rapid. A făcut un cantonament cu echipa, perioadă în care a reușit să înscrie și un gol într-un amical cu AEK Atena, apoi a fost trimis la Gloria Buzău, satelitul neoficial al roș-albaștrilor din acea perioadă.

Mi-a spus că nu vrea să se ducă acolo, dar l-am luat cu vrăjeală, i-am spus că îi dau 2000 de euro pentru fiecare gol„, spunea Gigi Becali. Cu doar câteva luni înainte de această declarație, Mihai Stoica, cel care l-a convins pe Becali să îl transfere pe Guriță, îi făcea atacantului un portret măgulitor. „Guriță e Henrik Larsson de România! Ne va ajuta foarte mult în noul sezon„, spunea managerul Stelei.

 

Guriță a dispărut astfel de pe radarul fotbalului la nivel înalt din țară. După Buzău s-a întors pentru puțină vreme la Farul, apoi s-a retras în nordul țării în jurul Sucevei, orașul natal. A fost legitimat la Cetatea Suceava, apoi a activat ca antrenor-jucător la Locomotiva Zvoriștea, echipă de amatori din Liga a V-a. După ce a trecut și pe la Sporting Suceava, Guriță a ajuns, acum la aproape 42 de ani, antrenor secund la Rapid CFR Suceava. Povestea fostului atacant este una tristă, marcată din belșug de greșeli care au dus la pierderea economiilor din fotbal. Potrivit apropiaților, Mihai Guriță a avut probleme foarte mari cu consumul excesiv de alcool, motiv pentru care, în 2011, ajunsese să încarce bagaje în autocarele unei firme de transport din Suceava. „Mă ocup cu pachetele. Mai merg și eu în autocar, ca să conduc lumea„, spunea Guriță atunci pentru Evenimentul Zilei. „E în probe la mine. E bine că s-a mai cumințit cu băutura. Urmează cursurile unei școli de șoferi pentru a fi angajat pe autocar„, mărturisea și patronul firmei de transport la care lucra fostul fotbalist.

La Rapid CFR Suceava, Guriță a reușit să scape de problemele ultimilor ani și, potrivit celor din club, este foarte pasionat de noul rol. Totuși, așa cum se poate vedea și din fotografia de prezentare de pe site-ul clubului, consumul de alcool a lăsat semne vizibile pe chipul fostului fotbalist.


Mihai Guriță va împlini 43 de ani în februarie, însă chipul îi este îmbătrânit prematur din cauza consumului de alcool. Apropiații săi susțin că fostul fotbalist, acum antrenor secund la Rapid CFR Suceava, a reușit să scape de dependență. Foto: rapidsuceava.ro


Mihai GURIȚĂ‚
Născut: 01.02.1973 (Dumbrăveni,SV)

În Liga I

  • 1997-98: Foresta Fălticeni        33   6
  • 1998-99: Oțelul                   26   3
  • 1999-00: Oțelul                   27   3
  • 2000-01: Oțelul                   23   3
  • 2001-02: Oțelul                   30   11
  • 2002-03: Oțelul                   29   8
  • 2003-04: Oțelul                   15   3
  • 2003-04: Farul                    15   1
  • 2004-05: Farul                    28   10
  • 2005-06: Farul                    28   6
  • 2006-07: Farul                    33   6
  • 2007-08: Gloria Buzău      4    0
  • 2007-08  Farul                    12   0

Total:                            303 meciuri,  60 goluri

În Liga 2

  • 1993-94: Bucovina Suceava         10   3
  • 1994-95: Bucovina Suceava         31   5
  • 1995-96: Bucovina Suceava         27   12
  • 1996-97: Bucovina Suceava         12   6
  • 1996-97: Foresta Fălticeni        21   4
  • 2008-09: Cetatea Suceava          16   2

Total:                            117  32

În Cupa României

  • 1997-98: Foresta Fălticeni        1    0
  • 1998-99: Oțelul                   4    0
  • 1999-00: Oțelul                   5    1
  • 2000-01: Oțelul                   2    0
  • 2003-04: Oțelul                   3    0
  • 2004-05: Farul                    7    5
  • 2005-06: Farul                    4    0
  • 2006-07: Farul                    2    2
  • 2007-08: Farul                    1    0

Total:                            29   8

Statistică: Răzvan TOMA

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen