Fiori de puşcărie! 'Dosarul transferurilor' frauduloase a ajuns la final: sentinţa, peste două săptămâni
"Dosarul Transferurilor" frauduloase din fotbalul românesc a ajuns la final, iar peste două săptămâni Tribunalul Bucureşti va da sentinţa la prima instanţă. Opt conducători de cluburi, actuali şi foşti impresari tremură la gândul că pot ajunge după gratii. Faptele lor sunt pedepsite de Codul penal cu închisoare cuprinsă între 10 şi 20 de ani.
Curentul e clar: România doreşte să arate Europei că are o justiţie eficientă şi că a decis să-şi rezolve problemele cu marii corupţi. Cu atât mai mult cu cât la vară urmează să fie dat publicităţii Raportul anual pe justiţie al Comisiei Europene (la cel intermediar am fost traşi de urechi din cauză că pedepsele sunt prea mici!). Fostul premier Adrian Năstase a primit doi ani cu executare pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Cândva ministru de finanţe, Decebal Traian Remeş a fost condamnat la trei ani în "Dosarul Caltaboşul". Marian Iancu, bossul de la Poli Timişoara, a fost "gratulat" cu zece ani în "Cazul Rafo". Până şi Bercea "Mondial" a luat ieri şapte ani şi jumătate în ciuda relaţiilor sale sus-puse. Fotbalul e un vector de imagine care va păstra, aproape sigur, pedepsele pe aceeaşi linie...
Copos: "Am fost un idiot care a investit bani în Rapid"
Cei opt inculpaţi şi-au strigat nevinovăţia la finalul ultimei înfăţişări, marţi seara. "Nu sunt vinovat pentru nicio faptă incriminată de procuror. Sunt vinovat că am fost un idiot care a investit zeci de milioane de euro în Rapid", a clamat George Copos, cel care a împrumutat clubul giuleştean cu 21 de milioane de euro. "Sunt total nevinovat, am apărat doar interesele clubului Dinamo. Şi am făcut-o cu succes şi cu un profit considerabil", a punctat şi Cristi Borcea. Ioan Becali, cel pentru care procurorul a cerut, ca şi pentru fratele său, Victor, pedeapsa maximă, şi-a păstrat tonul arogant: "Dacă mi se aduce o singură dovadă că într-un cont de-al meu a fost virat vreun ban din aceste transferuri incriminate, atunci eu, Ioan Becali, vin şi mă predau
singur".
Dintre toţi, circumstanţe atenuante au doar doi. Gică Popescu a plătit impozitul de 400.000 de dolari aferent milionului de dolari primit pentru transferul lui Bratu la Galatasaray. "Fiind un proces de evaziune fiscală, recuperarea prejudiciului cântăreşte foarte mult", susţin surse din justiţie. Al doilea este Jean Pădureanu, care ar fi colaborat cu organele de anchetă.
În vară, Comisia Europeană va da publicităţii "raportul anual pe justiţie". Va fi folosit fotbalul românesc ca exemplu?
Mă consider total nevinovat şi consider că după trei ani de zile de proces nici acum nu ştiu de ce sunt acuzat. Am ţinut mereu la imaginea mea şi niciodată nu aş fi putut fi capabil de o faptă penală, prin care să şterg cu buretele o muncă de 20 de ani pe terenul de fotbal
Gică Popescu, fost internaţional
Consiliul superior al magistraturii s-a autosesizat în "cazul Becali"
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Alina Nicoleta Ghica, a declarat ieri că practica inspecţiei judiciare este să se sesizeze şi să cerceteze cazurile de genul scandalului provocat marţi de Ioan Becali în sala de judecată de la Tribunalul Bucureşti. Fostul impresar a ameninţat judecătoarea, a urlat în sală şi a cerut să i se pună cătuşe. "În acest caz, CSM are obligaţia de vedea dacă a fost atinsă onoarea judecătorului. Nu vă aşteptaţi însă la măsuri concrete, nu va fi arestat nimeni. Mai mult ca sigur se va face un raport, urmat de o concluzie prezentată presei. Adică vorbe. Mai degrabă putea lua măsuri judecătoarea, care putea să întocmească un proces verbal pentru infracţiunea de audienţă şi să sesizeze Parchetul", a declarat o sursă din justiţie.
Toţi cei opt inculpaţi au sechestru pus încă din 2008 pe unele bunuri. De pildă, fraţii Becali au sechestru pus pe trei case, iar Borcea, pe un imobil în Pantelimon, pe strada Cernica

Fiori de puşcărie! 'Dosarul transferurilor' frauduloase a ajuns la final: sentinţa, peste două săptămâni
















daca fur o gaina pot sa primesc 3 ani....intelegeti ideea....sunt curios ce vor spune peste 2 spatamani.
PS La tv am vazutca una a fost batutat si a luat amenda. Dupa circul ala din INSTANTA ce s-a intamplat?
Nea Georgica Copos deja s-a imbracat in dungi. Sa vedeti ce bine-i va sta in cele originale! Va dati seama ce echipa puternica va fi la Jilava? Fratii Becali,Gica Popescu,Borcea,Netoiu,Mimi Stoica,tata Jean,nea Georgica. Asteptam sa li se alature si Jiji (din schimbul de terenuri sau cazul valiza).