Editorial CTP: Dansul Mangustei

26 aug 2013 4570 afişări Comentează şi tu Special
Editorial CTP: Dansul Mangustei

"Mă bucur pentru fiecare punct”, spunea Simona Halep azi-noapte, după ce o spulberase în finala de la New Haven pe uriaşa, la propriu şi la figurat, Petra Kvitova, nr. 10 mondial, campioană la Wimbledon. Propoziţia aceasta cred ca e cheia de boltă a tenisului ameţitor pe care îl joacă Mangusta.

Şi cu şerpoaica Kvitova ne-a dăruit frumuseţi letale de tot felul: forehand în cros aproape paralel cu fileul, loblift din alergare peste o jucătoare de 1, 82 m, lunguri de linie perfecte, şi pe rever, şi pe dreapta. Iar serviciul este cel mai eficient pe care l-am văzut vreodata la categoria 1,68 m cu 61 kg, cât are mica Simonă. Gabaritul redus e compensat cu folosirea unei tehnici vechi, oarecum demodate, aruncarea ambelor mâini în sus la lansarea mingii (cum servea Patrick Rafter pe vremuri sau,acum, Stan Wawrinka). Atacând mingea în extensie maximă, fiecare centimetru-gram din corpul Mangustei contribuie la lovitură.

Dar toate acestea n-ar duce la seria uluitoare de victorii de anul acesta, pe toate suprafeţele, zgura la Nürnberg şi Budapesta, iarba la ‘s Hertogenbosch, hard la New Haven, care o propulsează în Top 20, unde nu au mai fost decât Virgina Ruzici, Irina Spârlea şi Ruxandra Dragomir. Piatra din capul unghiului, pe care, asemenea zidarilor din Biblie, mulţi jucători n-o bagă în seamă, este dansul Mangustei.

Când câştigă punctul, ba chiar şi când îl pierde, Simona se mişcă de parcă ar ieşi de pe ringul unei discoteci. O relaxare incredibilă e prezentă în toate mişcările ei pe teren, până şi la bancă se duce într-un ritm perfect, nici repede, nici încet. Nu e vorba de lejeritatea zâmbăreaţă a Martinei Hingis  sau Anei Ivanovici, acelea sunt impuse, afişate ca tactică psihologică, dedesubt fetele clocoteau de frustrare. Simona e relaxată natural, din interior, îi place pur şi simplu să lovească fiecare minge şi, esenţial, nu se gândeşte la scor.

N-am simţit-o niciodată strângând din dinţi, n-am văzut-o făcând gesturi excesive, de satisfacţie sau dezamăgire – să nu te dai peste cap la 21 de ani, când vin victoriile grămadă peste tine, e lucru rar.

Mangusta nu ţipă ridicând pumnul deoarece îi place mult ce face, e prea adâncită în tenis ca să mai exteriorizeze ceva.
Performanţa antrenorului Simonei, fostul jucător de Cupa Davis Adrian Marcu, de a îi crea şi întreţine această relaţie de intimitate armonioasă cu tenisul, care, ca în orice dragoste adevărată, o face imună la zgomotul şi furia lumii năpustindu-se asupra ta când urci spre vârfuri, nu prea e românească.

Într-o ţară în care diletantismul agresiv, datul în stambă, autobăgarea în seamă, patetismul de căcat sunt regi, iar privitorii la televizor, supuşii lor, superprofesionismul decent al Simonei Halep, soră cu Andrei Pavel şi Horia Tecău – toţi din Constanţa! – măcar de le-ar trezi unora un sentiment util al ridicolului.

P.S. N-am uitat-o pe Virginia Ruzici, cum aş putea s-o uit, nu m-am gândit însă la ea ca Top 20 sau 10, pentru că o consider în „altă ligă“: deţine performanţa supremă de a fi jucat două finale Grand Slam la simplu, la Roland Garros, şi a fi câştigat una, ceea ce în tenisul românesc n-a reuşit decât Ilie Năstase.


„Simona e relaxată natural, din interior, îi place pur şi simplu să lovească fiecare minge şi ,esenţial, nu se gândeşte la scor“


Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.