EDITORIAL CTP: Amurgul zeului

• 
• 
• 

- 3 Intra in galerie

Pozele precedente Pozele urmatoare

De când mă uit la Roger Federer, nu i-am văzut pe faţă o expresie de concentrare mohorâtă ca aceea din semifinala de sâmbătă, cu Zomby Murray. În primele ghemuri am crezut, am sperat că asta înseamnă îndârjirea neagră a spadasinului care a sângerat cu lacrimi la Melbourne şi care acum şi-a vopsit faţa în culorile războiului pe viaţă şi pe moarte. Am crezut că e concentrat pe minge, pe Murray, pe liniile terenului.

Mă înşelam. Roger de Suisse a început semeţ, ca un cavaler francez în bătălia de la Azincourt, lovind repede şi tare cu sabia din înălţimea şeii calului. Dar dincolo de plasă l-a întâmpinat un pedestraş roşcovan mânuind un topor saxon lung şi greu, cu care l-a dat jos din şa încă de la prima ciocnire. Aşa că, Roger a trebuit să lupte şi el frământând colbul sub picioare.

Atunci mi-am dat seama că mă înşelam. Atacurile care păreau decisive ale lui Federer erau de fapt năpustiri arogante peste Murray, nesusţinute de forţa şi de siguranţa lăuntrice. Nu părea că vede tribunele pline ochi de la Indian Wells, nici pe arbitrul Layani, nici albastrul terenului, nici faţa palidă a lui Zomby Murray. Privirea lui mohorâtă era îndreptată spre sine însuşi. Cine mai sunt eu? Aceasta, nu „cum să-l înving pe Murray?“, e întrebarea cu care Federer a intrat de la bun început pe teren. Până ieri îi spulberam pe toţi din goana calului, acum trebuie să lupt prin praf cu ghiogarul ăsta viclean şi tenace.

Ce s-a rupt în mine, ce nu mai e cum a fost în lumea asta grăbită de-am ajuns aici când n-am decât 27 de ani?Şi problema lui Federer este că nu îndrăzneşte să-şi dea răspunsul corect: tenisul lui a trecut. Se află cam în situaţia conaţionalei lui Martina Hingis când au apărut surorile Williams. Murray este mai puternic, mai rapid, mai rezistent decât a fost vreodată Federer. Şi serveşte constant mai tare.

Reverul lui Fed Ex pare o aripă de înger frântă: este, cred, ultimul mare jucător care mai face backhandul cu o mână. Viitorul e reverul cu două mâini al lui Nadal, Murray, Djokovici, Gilles Simon. Tenisul lui în linie e bătut acum de „cotitele“ cu efecte sălbatice ale tinerilor luptători. Mingea lui Nadal vine învârtindu-se cu 5.000 de rotaţii pe minut, Federer n-a depăşit niciodată 4.000.

Ce să facă marele Roger? Să încerce să-şi schimbe jocul? Ar fi ca şi cum Rafael (Sanzio, nu Nadal) s-ar apuca să picteze cubist. Meciul cu Murray l-a pierdut în setul decisiv, când scoţianul i-a ridicat un lob prea scurt. Mingea i-a venit bine, la doi-trei metri de fileu, avea toate posibilităţile să smecieze lateral controlat şi elegant, cum îi e felul, şi să facă punctul. A ales să izbească din răsputeri, crispat, spre centru, în
corpul lui Murray, lovitură „pragmatică“, adică meschină şi urâtă.

Cu un reflex formidabil, Zomby a retrimis în pogonul de teren rămas liber…
Cred că îi rămân două posibilităţi.

Dacă orgoliul lui e mai mare decât dragostea pentru tenis, atunci se retrage când încă e nr. 2 mondial. Nadal, aflat în vârf  la 22 de ani, declara că, în ziua în care nu va mai simţi dorinţa de a-şi perfecţiona jocul, o să-şi ia barca şi va pleca la pescuit. Dacă dragostea pentru tenis învinge, atunci Federer va continua să joace, însă relaxat, senin, încetând să se mai gândească la scor şi la adversar şi bucurându-ne ochii ani buni de-acum înainte cu tenisul lui de domn al arenei. A continua să joace frustrat, crispat, întunecat, prăbuşit în sine cred că nu face bine nimănui, nici celui ce va să vină.

Poate că m-am înşelat încă o dată. Poate că gândul din spatele privirii serioase, nu mohorâte, a lui Roger zbura la copilul Federer care ciuleşte urechile auzind bubuitul mingilor din pântecul Mirkăi Vavrinec.
Cât despre cel care l-a îngenuncheat, sper să fi văzut cu toţii aseară de ce scriam la sfârşitul anului trecut că 2009 va fi anul 1 al epocii Murray.

  "Cine mai sunt eu? Aceasta, nu 'cum sa-l inving pe Murray?', e intrebarea cu care Federer a intrat de la bun inceput pe teren", Cristian Tudor Popescu

Citeşte si alte editoriale ale lui Cristian Tudor Popescu pe www.gandul.info