Editorial Adrian Ţone: Ciorba naţională

"Ce-a făcut, mă, România? 0-0? Aha, şi ce-a făcut, şi-a dat demisia?". Sentimentul patriotic îl mânase pe tata să mă sune şi să se intereseze de soarta echipei naţionale. Şi mai ales să afle dacă Răzvan Lucescu şi-a dat demisia sau nu. Altfel ar fi arătat probabil această prea minunată icoană dintre toate icoanele, ce se vrea a fi echipa naţională, dacă ar fi plecat Răzvan.

Un prieten consideră că faţa lui Lucescu jr, care îţi inspiră un copilandru, şi cercelul din ureche deloc masculin, ar fi cauzele pentru care România s-ar afla pe poziţia 46 în clasamentul FIFA, cea mai slabă din istorie. Tot sentimentul patriotic îl determină şi pe el să gândească asemenea inepţii.

În România se declanşează sentimentul patriotic doar când e vorba de echipa naţională şi de Eurovision. Iar dacă taie ăştia salariile şi pensiile, sau măresc taxele, ieşim în stradă şi dansăm "Pinguinul".
De ce ar trebui să verşi lacrimi la conferinţa de presă ca să te creadă lumea că eşti patriot? Nu e de ajuns să alergi pe teren? Nu joci fotbal? Doar nu te pune nimeni să reciţi "Noi vrem pământ" pe scena Teatrului Naţional.

Sau, ca să demonstrezi că trudeşti pentru binele echipei naţionale, e musai să aduci în discuţie ghinionul şi faptul că te face lumea prost? Ştim, sentimentul patriotic e la fel de dezvoltat, dar să fim serioşi, atât poţi şi atât pot ăia din teren. Mai lipsea să motivezi cele două rezultate de egalitate prin faptul că Mircea Lucescu l-a descoperit pe Pirlo şi l-a trimis în naţionala Italiei în loc să-l determine să ceară cetăţenie română.

Dacă amesteci patetismul impus cu fatalismul de circumstanţă n-are ce să iasă decât o ciorbă lungă. Numai bună de hrănit un sentiment patriotic de masă hămesit şi nejustificat. Mai ales că ardeiul iute îl avem deja de la ultimele două alegeri prezidenţiale.