Doliu în fotbalul românesc! Adrian Stoicov, fost fotbalist la Politehnica Timișoara a încetat din viață la doar 49 de ani! Anunțul clubului bănățean

Doliu în fotbalul românesc! Adrian Stoicov, fost fotbalist la Politehnica Timișoara a încetat din viață la doar 49 de ani! Anunțul clubului bănățean
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubului ACS Politehnica Timișoara a anunțat, prin intermediul site-ului oficial, că Adrian Stoicov, în vârstă de 49 de ani, unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria clubului bănățean, a încetat astăzi din viață, miercuri, în urma unei scurte, dar grave suferințe.

Adrian Stoicov, fostul fundaș a fost unul dintre jucătorii exponențiali ai echipei Politehnica Timișoara între anii 80-90. Stoicov a făcut partea din echipa Politehnicii care a eliminat pe Atletico Madrid, în dubla manșă din septembrie și octombrie 1990, ceea ce a reprezentat cea mai mare performanță europeană din istoria clubului bănățean.

Mai mult, Stoicov a făcut parte din formația ce a ajuns în finala Cupei României din 1992, pierdută cu Steaua.

După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, Adrian Stoicov a fost antrenor secund și tehnicianul la Centrul de Copii și Juniori de la Politehnica Timișoara.

„Din 2012 încoace, a activat ca antrenor secund la ACS Poli, iar apoi a făcut parte ca tehnician la diferite grupe de vârstă în cadrul Centrului de Copii și Juniori. Odihnește-te în pace, Bulgarule! Nu te vom uita niciodată!”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului Politehnica Timișoara.

Adrian Stoicov s-a născut la 12 noiembrie 1967, în localitatea Denta, din județul Timiș. În luna februarie a acestui an, Stoicov a fost învestit în funcția de coordonator al Centrului de copii și juniori la ACS Poli Timișoara.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele