Costin Ștucan scrie despre anomaliile din cazul Horia Ivanovici: „Șpăgarul” transformat în victimă

Costin Ștucan scrie despre anomaliile din cazul Horia Ivanovici:
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Dilemă profesională: Oare ar trebui să îi iei apărarea unui ziarist concediat pe nedrept doar pentru că a criticat cuplul Piți-Sandu, chiar dacă ziaristul ăla reprezintă tot ceea ce e mai rău în această meserie și consideri că breasla e mai curată fără el?”, se întreabă jurnalistul ProSport, Cristian Scutariu, pe pagina de facebook, în timp ce redactorul șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Tolontan, se pregătește să scrie mâine un „comentariu memorabil despre demiterea prin cenzură a unui jurnalist”.

Noțiunea de jurnalist în cazul de față i se atribuie lui Horia Ivanovici, moderatorul care din iulie 2009 devenise pilonul pe care se construise grila Digi Sport rezervată meciurilor de fotbal din Liga 1. Pe 2 septembrie 2013, Ivanovici a anunțat în direct  la Fanatik Show că părăsește trustul RCS-RDS, fără a oferi explicații. „Am avut o relație excelentă cu șefii Digi”, spunea, oficial, moderatorul acum aproape două săptămâni. Neoficial, redacțiile de sport din București au fost între timp bombardate cu mesaje, directe sau indirecte, transmise de Ivanovici, potrivit cărora fusese dat afară de Mircea Sandu și Victor Pițurcă.

240.000 de euro pe an de la Digi

Joi, 12 septembrie, site-ul Fanatik.ro a publicat un document care confirma mesajul lansat de cel care pretindea că realizează „probabil cel mai bun talk-show zilnic din România”: Ivanovici a fost notificat de RCS RDS, printr-un executor judecătoresc, în privința rezilierii contractului pe motiv că „a adus atingere imaginii publice a oficialilor structurilor sportive din România și a incitat invitații să profereze insulte la adresa unor oficiali ai structurilor sportive din România”.  

La prima vedere, cazul Ivanovici reprezintă un abuz grav săvârșit de trustul RCS-RDS, cu atât mai surprinzător cu cât realizatorul Fanatik Show era unul dintre răsfățații șefilor Digi. În cei 4 ani de colaborare, Horia Ivanovici a încasat anual 240.000 de euro pentru a produce emisiunea Fanatik Show, în studiourile Digi. Practic, moderatorul primea 20.000 de euro pe lună, oferind o producție pentru care avea asigurat aproape totul. Ivanovici plătea din acești bani doar producătorul și cei câțiva invitați și reporteri, aduși de la săptămânalul Fanatik. În plus, toate veniturile din publicitate pe slotul emisiunii, aproximativ 200.000 de euro pe an, erau negociate și încasate exclusiv de Horia Ivanovici, devenit astfel probabil cel mai bine plătit om de televiziune din România.

S-a dat drept jucător la Steaua

În acest timp, produsul oferit de realizator a devenit unul controversat. În septembrie 2009, Ivanovici a fost protagonistul probabil celui mai penibil moment public din istoria presei sportive. El a pretins că deține mărturia audio a unui jucător de la Steaua care povestea cum Becali îl teroriza pe antrenorul Cristiano Bergodi. În timpul emisiunii, o voce editată pentru a nu fi recunoscută, „sursa vrea anonimatul”, a explicat Ivanovici, relata „faptele petrecute în vestiar”, însă, a doua zi, un telespectator a demonstrat că vocea îi aparținea de fapt lui Horia Ivanovici! Clubul Steaua l-a amenințat cu un proces, însă trustul RCS-RDS nu a luat atunci decizia, absolut justificabilă, de a-l demite. Ivanovici nu a primit acasă nicio notificare de la vreun executor judecătoresc, din contră a fost lăudat.

Chiar dacă ar fi fost trucată înregistrarea, nu se vor lua măsuri împotriva lui Horia. Suntem o televiziune comercială, iar astfel de lucruri aduc rating extrem de mare, a declarat Teo Avramescu, unul dintre șefii de la Digi

Prietenia cu Gheară, decisivă cu Nașu”

Cunoscut ca un apropiat al multor oameni de fotbal și, probabil, preferatul lui Dumitru Dragomir, Ivanovici a rezistat în trustul RCS-RDS, în ciuda repetatelor derapaje jurnalistice. Relația sa cu Mircea Sandu ilustrează perfect modul în care Ivanovici folosea spațiul de emisie Digi. Inițial, președintele FRF era invitat periodic în emisiunea Fanatik Show, fără a fi întrebat vreodată despre rolul său în prăbușirea fotbalului românesc. Era perioada în care Sandu și Nicu Gheară apăreau împreună în vacanțe în tabloidele centrale.  Controversatul om de afaceri stabilit în străinătate este unul dintre „prietenii de suflet” ai lui Horia Ivanovici, numele său fiind invocat mereu la galele de final de an organizate și prezentate de moderator.

Curios, după apariția în presă a știrii că Mircea Sandu și Nicu Gheară au răcit relațiile, Ivanovici a început criticile la adresa președintelui FRF.

Multe acuze de șpagă

Relația recentă a lui Ivanovici cu Victor Pițurcă, celălalt om de fotbal invocat de șefii DigiSport, a fost una explozivă. În 2006, Pițurcă povestea la emisiunea „Nașu””: „A început să mă judece pe mine un om care șantajează oamenii. Le cere bani. E vorba de căpitanul echipei naționale. De Cristian Chivu. Și mai sunt persoane… chiar cu Gigi (n.r. Becali). Că în fața mea i-a dat Gigi 1.000 de dolari și pe urmă nu știu de ce i-a cerut banii Gigi înapoi și a început cu amenințări, că ce, i-a dat lui bani?! Chivu mi-a povestit următorul episod că și pe el, pînă acum vreo lună, îl ataca sistematic (…) s-a dus să-i ia un interviu și la interviu, Cristi, dă-mi și mie 1.000 de dolari că-mi trebuie. Și a spus cum să-ți dau eu ție 1.000 de dolari? Pentru ce? Tu vii să-mi iei mie interviu și să-mi ceri dolari? Ei, din momentul acela l-a tocat la fiecare emisiune”.

INFO
Horia Ivanovici este jurnalistul acuzat că a regizat, în aprilie 2003, rănirea lui Andrei Nourescu, în Kuweit. „Ni l-au împușcat pe Nourescu”, a titrat Gazeta Sporturilor, ziarul condus atunci de Ivanovici, alături de o poză a lui Nourescu, bandajat și plin de sânge.
 

„Când am preluat echipa națională, sigur că mă atacase doi ani de zile, a făcut emisiune
Victor Pițurcă, septembrie 2006

Pițurcă nu este singurul om de fotbal care a vorbit despre relațiile nefirești dintre Horia Ivanovici și personajele despre care scria sau vorbea. În urmă cu mai mulți ani, impresarul Ioan Becali a povestit într-o emisiune televizată cum Ivanovici a petrecut o săptămână în Portugalia, în vila lui Marius Niculae, timp în care „a golit” frigiderul fotbalistului. Declarațiile lui Pițurcă și Becali pot fi subiective, atâta vreme cât erau în conflict cu Horia Ivanovici. Totuși, un fost acționar de la Dinamo le-a povestit apropiaților cum a fost nevoit să cumpere reclamă în săptămânalul Fanatik pentru a avea parte de „presă bună”. Practica e confirmată de Adrian Porumboiu: „„Ivanovici îi amenință pe diverși oameni din fotbal că îi va «desființa» în ziarul Fanatik, dacă aceștia refuză invitația de a veni la emisiune și, în plus, le cere bani acestora pentru a opri, pretinde el, niște materiale denigratoare la adresa lor. De milă i-am dat bani, foarte mulți bani. Acum l-am dat în judecată pentru șantaj”.

Horia discută la începutul sezonului cu invitații săi pe care îi plătește și cărora le spune: , susțin foști angajați ai lui Ivanovici, sub protecția anonimatului.

Ploaie de ilegalități
Chiar dacă acuzele de șpagă au curs regulat, șefii trustului RCS-RDS nu au luat 4 ani nicio măsură împotriva lui Ivanovici și nu au deschis vreo anchetă internă. Brusc, cu doar un an înaintea expirării contractului pentru drepturile TV din Liga 1, conducerea a decis să-l demită și să-i impute „limbajul” la adresa lui Sandu și Pițurcă.

În notificarea trimisă lui Ivanovici printr-un Birou Executor Judecătoresc, șefii exemplifică „derapajele” moderatorului din emisiuni realizate în perioada aprilie-septembrie 2013. Sunt citate 38 de replici, burtiere sau episoade, însă pe această listă
se găsesc doar două exemple de jigniri și atacuri la persoană. Astfel, Ivanovici a spus că:
 „Pițurcă e un retard intelectual!”
„Accidentul e Mircea Sandu. (…) El e un accident”

În rest, replicile moderatorului se încadrează în limitele bunului simț și, mai important, ale Constituției României.

ARTICOLUL 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă

Replicile lui Ivanovici, precum „Gata, duceți-vă, dați-vă demisiile, să fiți sănătoși!” sau „Pițurcă renunță la Mutu din răzbunare”, sunt, în mod inexplicabil și ilegal, considerate abuzuri de șefii canalelor Digi.

Un alt motiv invocat de conducerea RCS-RDS pentru rezilierea contractului îl constituie retragerea acreditărilor pentru posturile Digi de la acțiunile echipei naționale, din cauza „insultelor” de la Fanatik Show. Sesizați bizarul situației! Trustul media care a injectat peste 200 de milioane de euro în fotbalul românesc este amenințat cu neparticiparea la acțiunile naționalei care sunt evenimente de interes public în România. Aici apare o nouă fractură legală.

ARTICOLUL 31 – Dreptul la informație
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

INFO
Șantajul față de mass media riscă să se cronicizeze în fotbalul românesc. Cluburile sau organizațiile criticate în diverse emisiuni TV apelează tot mai des la tactica „ne critici, nu intri la meciurile noastre!”. La fel a procedat clubul Steaua în decursul acestui an, în cazul mai multor jurnaliști.

Abuzul comis de trustul RCS RDS în cazul lui Horia Ivanovici este evident, însă mai apare o dilemă. Pe site-ul Fanatik, sunt publicate doar paginile 4,5 și 6 din anexele trimise prin Biroul Executor Judecătoresc Ghilencea Marian Viorel. Din motive necunoscute, moderatorul a preferat să nu publice și primele 3 pagini ale anexei de la notificarea primită pe 30 august 2013. În schimb, Fanatik publică un tabel conform căruia emisiunea lui Ivanovici, de departe cea mai scumpă producție găzduită de Digi Sport, avea cea mai mare audiență, cu un mic avantaj față de DigiSport Special, talk-showul realizat de Vali Moraru.

Pe 3 septembrie, transilvaniareporter.ro a anunțat pe surse  mutarea lui Horia Ivanovici la Look TV, post deținut de omul de afaceri Arpad Paszkany. Finanțatorul CFR Cluj a avut parte de o mediatizare excelentă în cei 4 ani pe care jurnalistul acuzat de șpagă și transformat în victimă i-a petrecut la DigiSport.

 

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen