Toamna lui '86. Meci oarecare la Buzău între Gloria lui Mircea Sandu şi Stoichiţă şi Oltul lui Gicu Constantin. Arbitrul Ioan Igna scotea echipele pe gazon. Cu mersul său legănat, de raţă, "Profesorul" încearcă o şarjă cu "centralul": "Te încălzeşti cu noi pentru derby?". Chipul crispat al lui Igna înlocuia orice replică. A schiţat doar un surâs amar. 1986 fusese anul lui Igna cu al său sfert de finală Franţa - Brazilia, la Mundialul mexican, ultimul turneu final de Mondiale la care a fost invitat şi un "central" român. Igna îi strunise pe Zico, Platini şi Socrates, dar posibila nominalizare la un Dinamo - Steaua nu aducea decât un şirag de nopţi albe. N-ai fi auzit vreodată un arbitru care să nu se declare onorat că va oficia la un derby, bla, bla, bla, dar, în off, toţi mărturiseau că nu-şi doresc decât să se trezească a doua zi după meci, descătuşaţi, ieşiţi din transă.

În şase decenii de derby de România, multe s-au schimbat. Jocul în sine, stadioane, pitorescul tribunelor, lepădarea de departamente. Dar niciodată presiunea fantastică pe brigăzile de arbitri. Singurii care n-au avut de ce să simtă încărcătura au fost turcii şi bulgarii chemaţi prin anii 60 şi stranierii din ultima vreme de la derby-uri şi nu numai.

Departamentele n-au avut niciodată vigilenţa în stand-by. Internele scotoceau totul. E vreun arbitru cu o rudă fugită în străinătate sau care a provocat un accident rutier? La rându-i, Armata era meticuloasă la ceasul încorporărilor cu nepotul cutărui arbitru plimbat între garnizoana de la Chitila, de lângă casă, până la o unitate de la Sighetu Marmaţiei. În sertarul unui departament sau al celuilalt, câte un dosar au avut şi toţi cei din Generaţia de Aur a arbitrajului nostru. Inclusiv Porumboiu, Crăciunescu, Igna sau Dan Petrescu, cei care au şi condus mai toate derby-urile de la mijlocul anilor 80 până la Revoluţie. Măcar în această privinţă, Steaua şi Dinamo s-au pus de acord o vreme. Găsiseră în capul cui să spargă toate oalele.