Corporatist, maratonist, recordman. Om normal. Povestea fascinantă a lui Andrei Roşu, solistul devenit la 33 de ani alergător de top

17 dec 2013 6771 afişări Comentează şi tu Special
Corporatist, maratonist, recordman. Om normal. Povestea fascinantă a lui Andrei Roşu, solistul devenit la 33 de ani alergător de top 14 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7969/11782542/12/dsc-2440.jpg
Am ajuns la interviul cu Andrei Roşu cu maşina. Lucrează la o bancă, în nordul Bucureştiului. Am găsit cu chiu, cu vai un loc de parcare cam departe, la vreo 100 de metri de clădirea de birouri. Am mai şi întârziat vreo 15 minute, dar tot am stat mai bine de-o oră, timp în care am fost încă o dată fascinat de povestea muzicianului devenit corporatist, apoi maratonist direct de pe canapea. Paragrafele scrise cu italic în continuare sunt cuvintele lui, împletite pe lângă gândurile mele.
 
Mergeam doar cu maşina, mai aveam şi mania de a găsi loc de parcare fix în faţa uşii. De la etajul 1 la 2 mergeam cu liftul. Aveam vreo 75 de kg. Nu mâncam foarte prost, adică nu mâncam doar ceafă de porc şi cartofi prăjiţi, dar mâncam mult seara. Şi e un cerc vicios, apoi mănânci puţin dimineaţa şi tot aşa. Lucrând într-o multinaţională, în fiecare zi era ziua cuiva, aducea prăjiturele şi aşa înlocuiam şi masa de prânz.
 
N-apucasem să mânânc nimic înainte să ajung la Andrei. Mi-a oferit o cafea şi o apă într-o sală de şedinţe de la Unicredit Leasing. O sală excesiv de ordonată. E îmbrăcat office, iar la gât, pe legitimaţie, scrie „Management and Strategy Consultant“.
 
Sportul m-a disciplinat. Nu în sensul de armată. Sunt mai organizat. Se reflectă şi în ceea ce fac la birou. E gol biroul meu, toată lumea se întreabă dacă fac ceva. Când eram artist toţi se întrebau ce căutam acolo, în lumea muzicală, că sunt prea serios. Când am ajuns aici, toţi mă întrebau ce caut în domeniul financiar, că sunt creativ.
 
Zâmbeşte, dar oricum mi-era greu să cred că îl bănuieşte cineva de a nu face nimic. Nu e omul care să stea degeaba. În 2009 a decis să uite canapeaua şi să alerge un maraton. Avea 33 de ani.
 
Fiul meu avea un an. Am observat şi eu şi soţia că deja voia să mănânce ce aveam în farfurie. Dacă noi stăm în casă vrea şi el să stea, să se uite la televizor. Am zis că trebuie să schimb ceva. Începea să ne imite. Eu stăteam cu telecomanda, el lua telefonul şi mă copia. Mă şi vedeam peste 30 de ani cu 30 de kg în plus, pe canapea, eu mâncând chips-uri, el nişte copane, şi plângându-ne soarta, acuzând guvernul şi criza mondială, mutând responsabilitatea în timp ce mai băgăm o ciocolată şi o bere.
 
Recunosc bine peisajul. Dar mi se pare al naibii de greu şi doar să-mi imaginez că peste şase luni aş putea alerga un maraton. Trebuie să fie ceva la mijloc. Trebuie să fie un trecut de sportiv în spate.
 
Am zis că trebuie să schimb. Fiind o fire comodă, am zis să aleg un maraton extrem. Dacă aleg unul de oraş există riscul să mă opresc la o terasă. Am ales Polul Nord! Eram mai friguros şi mi-a trimis o colegă la mişto un mail cu maratonul de la Polul Nord. Cred că pentru tine e potrivit, mi-a zis râzând. Nu ştiam că există aşa ceva. Am vrut să şterg mailul, dar mi-a rămas în minte. Era în aprilie anul următor. Antrenamentele le-am început în ianuarie. Nu eram de luat cu macaraua de acasă, probabil că dacă alergam după un autobuz îl prindeam. Dar cele 12 kg în plus se simt, sunt ca un rucsac de 12 kg în spate. Nu ţineam la alergare. Tentative am mai avut, cam o dată pe an făceam un Herăstrău, adică 6 km, cu opriri. În 2008 mergeam o dată pe săptămână la fotbal. Poate a fost un avantaj că, nefăcând sport de performanţă, sunt destul de odihnit, articulaţiile sunt ok.
 

Incredibil. Trebuie ca măcar pregătirea ulterioară să fie ceva spectaculos. Cum ajungi dintr-un om obişnuit, mai degrabă inactiv, să termini un maraton?
 
Pasul principal, din experienţa mea, e să te înscrii. Înainte să începi antrenamentele. Eventual să plăteşti ceva, taxa de înscriere, hotelul, orice. Poate unul din străinătate, să coste mai mult. Poate şi un loc deosebit, să fie ţinut minte, să fii motivat şi să ajungi acolo. Să nu mai poţi să dai înapoi. În 3-4 luni orice om se poate antrena pentru un maraton. Maratoanele de oraş sunt bune pentru început, chiar dacă eu am ales altceva. E multă lume, nici nu ştii când ajungi la km 10-15, eşti dus de val.
 
Pare cel mai simplu lucru din lume. Mai ales că-l faci de la birou, pe calculator, fără să te ridici de pe scaun.
 
Pasul al doilea e să-ţi cauţi pe net un plan de antrenament. Există acum o grămadă de site-uri, de aplicaţii. Eu mă antrenez doar dimineaţa, când nu sunt nici la birou, nici cu familia. Pot să mă concentrez pe ce am de făcut. Dacă aş face seara nici n-aş putea să dorm bine, dar sunt colegi care se antrenează seara.
 
Deci tot pe internet, tot de la birou. Mă gândesc totuşi că alergatul propriu-zis nu poate fi rezolvat la fel de uşor.
 
Apoi trebuie să te ţii de planul de antrenament. Dacă acolo scrie că luni şi miercuri trebuie să alergi 10 km, iar marţi 20 de km, asta să faci. Din fericire, alergarea nu presupune un echipament sofisticat, ca să găseşti scuze. Pantofi de sport oricine are în casă.
 
Şi cu mâncarea ce facem? Cu prânzul de la miezul nopţii, cu micul dejun sărit?
 
Nutriţia vine de la sine. N-am avut niciun stres. Când alergi organismul îţi spune ce să consumi, nu poţi să-l păcăleşti. Mănânci zece chiftele şi te aşezi pe canapea şi te uiţi la film, poate iei o pastilă că te doare stomacul, mai bagi şapte deserturi şi te culci. Dar dacă faci la fel şi vrei să alergi le simţi rău. Nu trebuie să ai stres ca începător ce să mănânci, descoperă fiecare. Cu cât alergi mai mult îţi doreşti o dietă adecvată.
 
Gata? Dar ce facem când plouă, când ne aleargă câinii, când pur şi simplu nu mai putem?
 
Cel mai greu e să faci primul pas. De obicei scuzele apar în perioada asta. N-am cu cine să alerg, sunt câini, arăt ciudat în pantaloni de Hamlet, ce zic vecinii. Primele săptămâni sunt grele, chiar primele zile. Mai ales că eu am început iarna. Important e să-ţi aminteşti permanent de ce faci asta. Nu cred că poţi dacă te apuci doar pentru că e la modă. Trebuie să ai un obiectiv.
 
Andrei face asta deja de aproape patru ani. Îşi fixează obiective care mai de care „mai imposibile“.
 
Riscul de a te întoarce la canapea după ce ai terminat primul maraton e mare. Zici să iei o pauză, care poate să dureze o lună, două, un an, doi, trei. Ajungi ca Al Bundy de a avea aceeaşi poveste cu cele 4 touchdown-uri reuşite în liceu. Atunci am zis să nu rămân cu primul maraton, mi-am propus cele 7 continente, pe un an de zile. În iulie eram deja în Australia la un nou maraton. Apoi mi-am propus un ultramaraton pe fiecare continent.
 
Povestea continuă. Are 37 de ani, dar mă convinge şi că vârsta contează prea puţin. Există un fascinant jurnal (online, bineînţeles) pe www.andreiroşu.org. Da, e vorba chiar de băiatul care în anii 90 cânta în trupa Gaz pe foc şi apărea pe coperta revistei Popcorn.
 
La 16 ani, în liceu, după ore mergeam şi cântam. Percepţia era că dacă o să cântăm o să avem multe iubite. A fost mereu hobby pentru mine, n-am abandonat studiile niciodată. După vreo opt ani a trebuit să aleg. Nu mai puteam la 30-35 de ani să-mi depun CV-ul pentru prima slujbă calificată. Viaţa de artist e frumoasă, te trezeşti la 12, n-ai responsabilităţi, intri în studio, cânţi, n-ai grija vieţii de mâine. Dar nu mă reprezenta modul ăsta de viaţă, să nu ştiu ce se întâmplă mâine, peste o lună.
 
Ne apropiem de final. Mă visez terminând un maraton, iar gândul nu mai îmi e la locul în care mi-am parcat maşina. Iar pentru asta trebuie să-i mulţumesc unui om, pe cât de simplu, pe atât de fascinant.
 
Se spune că fiecare maratonist influenţează 20 de oameni. Redefinim normalitatea. Normalitatea e cea în care mişcarea e un proces de igienizare, ca spălatul pe dinţi sau duşul, nu trebuie să fie o excepţie. În ţări pe care noi le numim civilizate sau avansate, e o cultură a alergatului.
 
Cu puţin noroc, şi ceva mai multă ambiţie, Andrei va putea spune că a influenţat cel puţin 21.
 

Materialul a apărut în premieră în numărul 2 al săptămânalului ProSport, distribuit exclusiv împreună cu Ziarul financiar

 

 

http://www.prosport.ro/sport-life/special/corporatist-maratonist-recordman-om-normal-povestea-fascinanta-a-lui-andrei-rosu-solistul-devenit-la-33-de-ani-alergator-de-top-11782542
11782542
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
DECIZIA ULUITOARE pe care românii se pregătesc s-o anunţe public după Brexit. Primele sute au făcut-o deja