Clăpăugi cu sau fără voie!** „Urechile conopidă”, amintiri de luptă purtate cu mândrie

Clăpăugi cu sau fără voie!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dincolo de celebritate și performanțe notabile, sportul mondial
le aduce principalilor săi actori modificări mai mult sau mai puțin
apreciabile ale… aspectului fizic. Fizionomia câtorva dintre
sportivi este „marcată” astfel de disciplinele pe care le-au
practicat, urmele fiind un adevărat semn de recunoaștere în rândul
celor inițiați. Cel mai des întâlnite semne, care „agață”
instantaneu privirea, sunt acele „urechi conopidă”, o distincție
caracteristică sporturilor de contact printre care rugby, lupte,
judo, wrestling.

Prima consemnare a „urechilor conopidă” am întâlnit-o în basmul
Harap-Alb, Ion Creangă descriindu-l pe Gerilă ca având „niște
urechi clăpăuge și niște buzoaie groase”. Apoi, urechile clăpăuge
apar și în alte povestiri ca fiind o caracteristică a căpcăunilor.
Ulterior, am descoperit că „urechea conopidă” nu prea are treabă cu
căpcăunii, ci că, de fapt, unii se nasc așa, iar alții le capătă,
cu sau voia lor.

Viață
salvată de urechile clăpăuge

În lumea feng shui-ului se spune că cei cu urechile clăpăuge,
precum cele ale prințului Charles, sunt snobi și nu sunt
credincioși partenerului. Anthony Hopkins spune că în copilărie era
poreclit Dumbo, precum elefantul, și că mult timp s-a râs pe seama
urechilor lui clăpăuge. Însă, adaugă că urechile clăpăuge și
„prostia de om de la țară” l-au ajutat în obținerea rolurilor. Nici
talentul și nici cariera actriței Kate Hudson nu au fost afectate
de urechile ei clăpăuge, deși le ascunde cât poate la orice
eveniment la care participă. Majoritatea celor cu urechi clăpăuge
sunt luați peste picior, însă unora chiar le-a salvat viața
„conopida”. Cum este cazul unui băiețel de șase ani din China, care
a căzut de la etajul opt al blocului unde locuia, fiind salvat de
la moarte de urechile sale, care s-au blocat între barele de
protecție ale ferestrei.

Urechea conopidă –
cauliflower ear

Însă, unii s-au trezit că le-a crescut „conopida”, precum nasul
lui Pinocchio, cum este cazul rugbiștilor. „Această denumire vine
de la faptul că urechile sunt deformate prin traumatisme repetate
și ajung să aibă aspect de conopidă. În rugby sunt prezente la
înaintași (grămadă). Mecanismele sunt: – la linia I (pilieri,
taloneuri) – apar hematoamele lobului auricular prin lovirea și
frecarea de capetele și umerii liniei I din gramada adversă la al
patrulea timp de legare. – la liniile II și III, mecanismul este
cel de frecare de șorturile liniei I, respectiv liniei a II-a. În
acest caz, urechile culisează pe șorturi la prinderea în grămadă.
Prin aceste mecanisme se produce o acumulare de sânge între
cartilaj și piele. Dacă nu sunt luate măsurile corespunzătoare,
aceste hematoame pot duce la leziuni inflamatorii ale cartilajelor
(condrite). Astfel, cartilajul care formează lobul urechii este
distrus în mod progresiv și urechea se deformează puțin câte puțin,
luând aspectul tipic de conopidă. Prevenirea apariției acestei
degenerări a cartilajului auricular:- purtarea de cască de
protecție sau prinderea urechilor cu ajutorul unor benzi elastice
de jur împrejurul capului; puncționarea rapidă a hematomului,
pentru a evita distrugerea cartilajului și deformarea urechii.
Deformarea, deși inestetică, este considerată ca un semn de
recunoaștere distinctiv pentru înaintași. Acest lucru nu ne
împiedică însă să prevenim această distrugere de cartilaj”, susține
Laura Bara, fost medic al lotului național seniori de rugby.
Atât în grappling, cât și în alte sporturi de contact se întâlnește
accidentarea intitulată hematoma auris – „ureche conopidă”. În urma
loviturilor, se acumulează lichid sub piele, și, dacă nu este
drenată la timp, urechea își modifică aspectul și poate ajunge să
capete o formă de conopidă. Din păcate însă, problemele nu se
rezumă la capitolul estetic, întrucât o deformare accentuată a
urechii poate afecta chiar și
auzul.

Ritualuri de inițiere cu cărămida

Mai e o categorie, a celor care își doresc să își facă, prin
orice mijloace, urechile conopidă, considerând că acestea sunt un
simbol al apartenenței lor la un anumit mediu. Apoi, circulă unele
povești, potrivit cărora nou-veniții în aceste sporturi de contact
sunt supuși unui ritual dureros, pentru a căpăta această formă a
urechilor. Cum în box se spune că li se sparge nasul nou-veniților,
așa și luptătorul e frecat cu o cărămidă de ureche până când are
loc ruptura cartilagiului… un fel de ritual de inițiere, pentru a
putea fi acceptat ca membru al grupului.


Articol publicat de Romeo
CHIRIAC

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE FOTO
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup