Bucureștiul nu își va depune candidatura pentru găzduirea JO de vară din 2020

Redactor:
Cosmin Boghiu
Bucureștiul nu își va depune candidatura pentru găzduirea JO de vară din 2020
  • Publicat:
  • Actualizat:

Consilierii generali au respins, vineri, proiectul privind
depunerea candidaturii municipiului București pentru găzduirea
Jocurilor Olimpice de vară pentru 2020, pe care l-au catalogat ca
fiind un „proiect futurist”, „de nerealizat”.

Potrivit proiectului de hotărâre, organizarea Jocurilor Olimpice
din 2020 în București ar fi reprezentat un eveniment care ar fi
generat „un impuls major pentru economia României, o
dezvolare a turismului și a infrastructurii, dar și crearea unor
noi locuri de muncă”.

„Infrastructura va fi realizată astfel încât să poată fi
utilizată și după terminarea jocurilor olimpice, lăsând ca rezultat
stadioane olimpice, rețea modernă de transport public de
suprafață”
se arată în raportul de specialitate al
proiectului de hotărâre.

După aproximativ o jumătate de oră de dezbateri, în care
consilierii au catalogat acest proiect ca fiind „futurist”,
„similar proiectului privind autostrada suspendată”, „de
nerealizat”
, a fost supus votului, obținând doar 22 de
voturi „pentru”. Opt consilieri au votat „împotriva proiectului” și
alți 20 s-au abținut.

Pentru a fi adoptat, proiectul avea nevoie de voturile a 28 de
consilieri.

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Octavian
Morariu, a declarat, vineri, la RFI, că ideea organizării
Olimpiadei din 2020 la București este „generoasă”, dar ideile
precipitate au un final „mai puțin fericit”, precizând că este
nevoie de infrastructură de transport și de hoteluri.

„Dar dincolo de infrastructura sportivă, avem nevoie de
o infrastructură de transport interurban și urban de foarte bună
calitate, dacă ar fi să mă gândesc numai la un metrou absolut
necesar, între aeroport și oraș, dincolo de nevoile de extindere
ale aeroportului, ale terminalului, mai ales, ar trebui să ne
gândim la capacitatea hotelieră, mult sub cerințe. Gândiți-vă că
sportivii, antrenorii stau în Satul Olimpic, dar oficialii – și
sunt mulți – stau în hoteluri și suporterii, care sunt și mai
mulți, stau în hoteluri și au nevoie de hoteluri de toate
categoriile. Mai gândiți-vă că jurnaliștii sunt și ei mai numeroși
decât sportivii”,
a explicat Octavian Morariu.

Șeful COSR a comentat declarațiile primarului Capitalei, Sorin
Oprescu, potrivit cărora organizarea Jocurilor Olimpice din 2020 la
București ar fi benefică din punct de vedere economic și va aduce
și un plus de imagine României.

„Este o idee generoasă, o idee frumoasă, pe care nu pot
decât să o susțin în principiu și intelectual, ca președinte al
Comitetului Olimpic și Sportiv Român. În același timp, ideile
frumoase, în precipitare, de multe ori au un final mai puțin
fericit. Cred că această idee ar putea fi pusă în aplicare, dar la
un orizont de timp ceva mai îndepărtat, după o pregătire și o
planificare minuțioase amândouă”,
susține președintele
COSR, Octavian Morariu.

„Ca să vorbesc un pic în simboluri, trebuie să ne gândim
că ar trebui să organizăm 33 de campionate mondiale în același
timp, ca să avem o idee a dimensiunii sportive și a nevoii de
infrastructură sportivă”
, a adăugat șeful COSR.

Sorin Oprescu a lansat, în luna august, ideea organizării
Olimpiadei la București, în 2020, edilul reluând, luni, această
temă în timpul vizitei de pe șantierul stadionului Național Arena,
fostul stadion național „Lia Manoliu”.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele