Basmul Stelei, basmul tuturor
Pasajul Victoriei, mult după miezul nopţii. Cum dădeai colţul de pe Doamnei te lua de nas mirosul de covrigi calzi. Covrigar-şef era Nea Relu. Îi cunoştea pe toţi ziariştii de la „Sportul“ care-i făceau câte o vizită în nopţile lungi de serviciu în tipografia din Brezoianu.
Rapidist din tată-n fiu, avea mereu ceva de comentat la cronicile din „Sportul“, iar noi îl tachinam cu clasamentul citit rar, cu degetul pe fiecare poziţie până către subsol, unde se regăsea şi Rapidul lui. Odată a şocat cu o întrebare: „Nu ştiţi când dau ăia de la TV reportajul cu sosirea Stelei de pe aeroport? Poate mă văd şi eu, că am dat din coate să fiu cât mai în faţă să-l văd pe Iovan cu Cupa în mână pe scara avionului. Am fost împreună cu...“ şi a început să înşire numele unor prieteni suporteri ai rivalelor bucureştene.
Nea Relu şi amicii nu şi-au înecat amarul ca Borcea, dacă ar fi să-l creadă cineva, la un şpriţ cu vin pelin într-o curte sub o boltă de viţă de vie. Au plecat spre Otopeni în crucea nopţii. Nu ca să se vadă, poate, la televizorul alb-negru, ci ca să se bucure de bucuria lui Iovan şi ceilalţi care se întorceau de la Sevilla. Să vadă cu ochii lor minunea. Cupa aia pe care au strâns-o la piept Eusebio şi Beckenbauer, Cruyff şi Keegan şi spre care se bulucise Bărbulescu pe care-l ardeau degetele. De duminica următoare, fiecare se întorcea la patimile sale. Trei zile şi trei nopţi însă a fost basmul Stelei, basmul tuturor.

Mihai Ciucă
















Motto: Să nu-l credeţi pe Borcea când spune că a plâns de ciudă în noaptea în care Steaua a câştigat Cupa Campionilor. Minte.
Pasajul Victoriei, mult după miezul nopţii. Cum dădeai colţul de pe Doamnei te lua de nas mirosul de covrigi calzi. Covrigar-şef era Nea Relu. Îi cunoştea pe toţi ziariştii de la „Sportul“ care-i făceau câte o vizită în nopţile lungi de serviciu în tipografia din Brezoianu.
Rapidist din tată-n fiu, avea mereu ceva de comentat la cronicile din „Sportul“, iar noi îl tachinam cu clasamentul citit rar, cu degetul pe fiecare poziţie până către subsol, unde se regăsea şi Rapidul lui. Odată a şocat cu o...
nu va suparati,poate reusi sa-i citit articolul rar si patronului actual al stelei.
poate isi aduce aminte de ziua cu pricina pt ca azi a uitat-o complet.nici un cuvint din partea lui,o lauda,o apreciere la adresa acelei performante.
mare om,mare caracter...cum zice cineva pe aici..
ma ziaristule, du-te si te culca..