Am fost tristă, fată. Boţocănită la maxim. Ieri m-a cerut de nevastă un mijlocaş din divizia C. Ştii cum vine treaba asta? Cum te-ar invita să pozezi în Playboy îmbrăcată. Am aproape douăşpatru de ani, viaţa mea s-a terminat. Nici să prezint meteo nu mai sunt bună, decât în zi de eclipsă.

Au căşuneanu pe mine nişte băieţi de asfaltatori - (ăsta-i sportul cel mai bănos: nu poate număra primaru cât pot ei umple gropi) - să mă duc cu ei în Bamboo, de Drogobete. Nu pun botu' la d-astea. Na, că nu mă duc. M-am hotărât să nu mai ies din casă, să mă sinucid lent ca o şinşila. Poate, totuşi, să ies de Ballantine's Day…

Câteva zile am fost ca atacată energetic. Fără vină, fată, că nu m-am dus la Vântu, nu e genu meu. Până m-a salvat Băse, cu adevărat preşedintele tuturor românilor. Ne-a promis că aduce americanii să monteze, sanchi, un scut antirachetă. Le-a dat-o la vrăjeală că ne atacă aiatolacii, pupa-i-aş poza lui de marinar intergalactic. ‛T dai seama: unu şi unu, numa parai şi muşchi, veniţi aici să ne acopere pe noi; care-o avea noroc. Mă şi ia cu ameţeală. Tre să fiu tare, să mă pregătesc de luptă. Începe să-mi placă hitu lu Guţă, vizionaru: "Hai în mercedez, hai în aveon/ Şi la sutien să-ţi bag un milion". (Nu te râde, că azi milionu-i mare).

Aşa că n-am încotro, am pus mâna pe carte: învăţ baseball fără profesor. Nu-i greu: aruncă unu o minge; altul dă în ea cu o bâtă şi fuge în cerc. Cam ca la căluşari, dar cu ball. Ascultă la mine, care le ştiu pe toate: ăsta o să fie, până-n 2012, sportul naţional. O iau pe urmele lu Ana Maria Prodan: mă creţofonez palmier explodat şi mă fac impresară la sportul ăsta cu măciuca rotunjită.