Special - arhiva mai 2009

  • K1 Yokohama, numai pe Sport.ro, luni, ora 22! K1 Yokohama, numai pe Sport.ro, luni, ora 22!
    31 mai 2009   Special

    K1 Yokohama, cel mai tare grand prix al verii, se vede numai pe Sport.ro, luni, de la ora 22:00.Cei mai buni luptători ai lumii se luptă pentru un loc în marea finală K1 de la sfârşitul anului. Karaev, Feitosa şi Le Banner şi Bonjasky împart pumni în cel mai tare grand prix, numai pe Sport.ro.

  • Îl lucrează DNA-ul! Îl lucrează DNA-ul!
    30 mai 2009   Special

    Joi, Florin Prunea s-a prezentat la DNA Piteşti, pentru a doua oară. „Am discutat de regulamentele FRF”, a fost declaraţia pe care a dat-o reporterilor, la fel ca şi prima dată. Numai că omul chiar nu minţea pentru că, la această nouă repriză de interogatorii, chiar felul în care se face treaba la Federaţie a fost punctul principal pe ordinea de zi a procurorilor. În cele cinci ore de audieri, anchetatorii au fost foarte curioşi să afle totul despre Federaţia Română de Fotbal, despre regulamentele ei, despre cum se lucrează acolo şi despre influenţele care pot fi...

  • Judecarea cererii de eliberare pe cauţiune a lui Constantin a fost amânată pentru marţi! Judecarea cererii de eliberare pe cauţiune a lui Constantin a fost amânată pentru marţi!
    29 mai 2009   Special

    Tribunalul Argeş a amânat pentru 2 iunie judecarea cererii de eliberare pe cauţiune a fostului preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitri (CCA), Gheorghe Constantin, la solicitarea avocatei acestuia, care a motivat că are nevoie de câteva zile pentru a aprofunda studierea dosarului. Constantin a fost adus sub escortă, în această dimineaţă, la Tribunalul Argeş şi, în prezenţa lui, apărătorul a cerut amânarea judecării cererii de eliberare pe cauţiune. Magistraţii Tribunalului Argeş au fixat un nou termen pentru marţi, 2 iunie, la ora 10,30. Gheorghe Constantin a...

  • Gigi, ei n-au nevoie de fuziune! Gigi, ei n-au nevoie de fuziune!
    29 mai 2009   Special

    Sub un soare dogoritor, la marginea Ferentariului, Steaua şi Dinamo se întâlneau din nou pentru supremaţie. Actorii principali: grupele de juniori născuţi în 1996. Miza: stabilirea celei mai bune echipe din Bucureşti. Dacă în urmă cu câteva săptămâni, în Ghencea, avea loc un meci caracterizat de mulţi ca fiind unul dintre cele mai slabe din istoria derby-urilor, pe stadionul Comprest, puştii de doar 12 ani din Ghencea, respectiv „Ştefan cel Mare” dădeau recital. Sub strigătele de încurajare ale părinţilor, micii fotbalişti îmblânzeau mingea cu o naturaleţe...

  • Prunea, 5 ore la DNA Prunea, 5 ore la DNA
    29 mai 2009   Special

    Ieri a avut loc a doua vizită a lui Florin Prunea la DNA Piteşti. La 8.45, directorul de relaţii internaţionale a FRF s-a prezentat pentru a da declaraţii anchetatorilor. Imediat, în decurs de doar un sfert de oră, au sosit şi ceilalţi convocaţi ai zilei: Cristian Mincă, preşedintele lui FC Argeş (n.r. omul pe care anchetatorii spun că i-ar fi dat 12.000 de dolari lui Prunea) şi Cornel Penescu (finanţatorul Piteştiului, cel care i-ar fi ordonat lui Mincă să-i dea banii lui Prunea). Penescu a stat foarte puţin, după care a fost dus din nou spre arest. „Doar trei...

  • Ora de ProSport Szabo la fileu! Ora de ProSport Szabo la fileu!
    28 mai 2009   Special

    009 marchează un deceniu scurs de la sezonul de vârf al Gabrielei Szabo, an în care a fost desemnată drept cea mai bună sportivă a lumii în viziunea AIPS (Asociaţia Presei Sportive Internaţionale), la bătaie cu Lindsay Davenport. Titulatura i-a fost acordată în urma unor rezultate strălucitoare precum victoria din circuitul Golden League sau tripla coroană CM. Dar 2009 reprezintă şi anul în care ProSport a demarat campania „Ora de ProSport”, ajunsă ieri la cea de-a treia rundă, eveniment desfăşurat într-un lăcaş de cultură vechi de 150 de ani: Colegiul...

  • FRF ia atitudine! "Îi vom rezilia contractul lui Voicu! Ne delimităm de faptele lui!" FRF ia atitudine! "Îi vom rezilia contractul lui Voicu! Ne delimităm de faptele lui!"
    28 mai 2009   Special

    Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că se delimitează de activităţile particulare ale masorului Gabriel Voicu, prins în flagrant delict în timp ce încerca să vândă heroină, şi că îşi rezervă dreptul de a desface unilateral contractul de colaborare cu acesta. "Federaţia Română de Fotbal se delimitează de faptele comise de Gabriel Voicu în ziua de 26 mai 2009, pe când se afla în timpul său liber, într-unul din cartierele Bucureştiului. Voicu este răspunzător de comportamentul său în particular, FRF neavând nici o implicare...

  • STUPEFIANT! Angajat FRF, arestat pentru trafic de droguri! CUM COMENTEZI? STUPEFIANT! Angajat FRF, arestat pentru trafic de droguri! CUM COMENTEZI?
    28 mai 2009   Special

    Ziua şi scandalul la FRF. Angajaţii lui Mircea Sandu sunt din ce în ce mai mult suspectaţi de implicare în activităţi interzise prin lege. Ultima ispravă? Un maseur angajat la Federaţie a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă 1 kilogram de heroină pentru 18.000 de EURO Angajatul FRF a fost filat timp de mai multe săptămâni de poliţiştii de la Crimă Organizată şi procurorii DIICOT, acesta fiind arestat până la urmă în cartierul bucureştean Rahova pe 26 mai, în timp ce urma să încheie o tranzacţie. Magistraţii au emis pe numele său un mandat...

  • Penescu la DNA: "Nu sunt un om rău! N-am omorât o muscă în viaţa mea!" Penescu la DNA: "Nu sunt un om rău! N-am omorât o muscă în viaţa mea!"
    28 mai 2009   Special

    UPDATE 10:45: Finanţatorul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, a declarat, joi, la ieşirea de la audierile de la DNA Piteşti, că de când a fost arestat nu a fost audiat "mai mult de trei minute", în restul timpului fiind "plimbat". Finanţatorul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, a fost adus, joi dimineaţă, la noi audieri, la DNA Piteşti, părăsind sediul instituţiei după mai mult de două ore, fiind dus în arestul IPJ Argeş. "De când am fost arestat, nu am fost audiat mai mult de trei minute, în rest am fost plimbat. Vreau să-i spun regizorului care a regizat acest film...

  • Cocteil Cocteil
    28 mai 2009   Special

    Era la mintea cocoşului. Bineînţeles că Simao i-a pierdut titlul lui Dinamo. El era de fapt mărul stricat din coş şi i s-au dat papucii. Oricum nu-i mai era de niciun folos lui Rednic, întrucât pentru eliminare lua vreo două etape, câte au mai rămas din sezon. Precum cazul Simao, aşa au tratat Borcea, Turcu şi ceilalţi toate ieşirile din decor. Hai să ne prefacem că tăiem în carne vie. Simao n-a tras pe fugă o duşcă precum zugravul care îşi face de drum pentru o bidinea şi se opreşte cinci minute la birtul din colţ. Portughezul l-a avut coleg de noptieră şi de...

  • Liberty Salonta a spulberat pe Napoli! Liberty Salonta a spulberat pe Napoli!
    27 mai 2009   Special

    Echipa de juniori a clubului Liberty Salonta a furnizat una dintre surprizele turneului de la Alatri (Italia), o super-competiţie internaţională la nivel Under 17, organizată anual. Trupa din Bihor a învins în meciul secund din faza grupelor echipa clubului Napoli, cu 3-0, golurile fiind marcate de Florian 2 şi Mădălin Popa. Cum în prima zi a competiţiei, a încheiat la egalitate, 2-2 (goluri Moise şi Galea), cu Calcio Sora, Liberty are şanse mari să promoveze în faza a doua (se califică primele două clasate). Mâine (joi), Salonta va înfrunta pe Nacional Asuncion...

  • Finala Europa League 2012 nu este în pericol! "Există finanţare pentru Stadionul Naţional!" Finala Europa League 2012 nu este în pericol!  "Există finanţare pentru Stadionul Naţional!"
    27 mai 2009   Special

    Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că pentru lucrările de la Stadionul Naţional "Lia Manoliu" există finanţare şi un document de la Guvern care asigură banii în proporţie de 80 la sută pentru realizarea acestui obiectiv. Potrivit edilului şef al Capitalei, declaraţiile viceprimarului Mircea Raicu în privinţa finanţării lucrărilor la Stadionului "Lia Manoliu" aduc "lupta politică la nivel administrativ". Sorin Oprescu a subliniat că pentru Stadionul "Lia Manoliu" există finanţare, precum şi "un document" prin care Guvernul se angajează să...

  • Corpodean, Savaniu şi Marcel Lică, audiaţi din nou la DNA Piteşti! Corpodean, Savaniu şi Marcel Lică, audiaţi din nou la DNA Piteşti!
    27 mai 2009   Special

    Arbitrii Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu au fost audiaţi, miercuri, de procurorii DNA Piteşti, iar la ora transmiterii acestei ştiri se prezentase la DNA şi vicepreşedintele autosuspendat al CCA, Marcel Lică.

  • Lupescu: "Nu am fost la DNA să dau explicaţii procurorilor" Lupescu: "Nu am fost la DNA să dau explicaţii procurorilor"
    26 mai 2009   Special

    Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a fost astăzi la DNA, dar nu pentru a discuta cu procurorii ci pentru a vedea date din dosarul întocmit în urma declaraţiilor lui Daniel Florea. Acesta din urmă, fost preşedinte al Comisiei de Arbitraj pentru Fotbal, l-a acuzat că, împreună cu Florin Prunea, directorul de relaţii internaţionale al FRF, ar fi aranjat ce arbitri să meargă la meciuri. "Nu am fost la DNA pentru a discuta cu procurorii; am depus o cerere şi am luat un număr de înregistrare de acolo. DNA a dat în cazul nostru neînceperea urmăririi penale, am fost...

  • Cauţiune de 200.000 de lei pentru Penescu! Cauţiune de 200.000 de lei pentru Penescu!
    26 mai 2009   Special

    Magistraţii Tribunalului Argeş au fixat la 200.000 de lei cauţiunea în cazul finanţatorului FC Argeş, Cornel Penescu, şi la 15.000 de lei cauţiunea pentru preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi pentru directorul Pic, Liviu Făcăleaţă, informează MEDIAFAX. Tribunalul Argeş a fixat, marţi, sumele pe care Penescu, Făcăleaţă şi Constantin trebuie să le plătească şi data la care vor fi judecate cererile acestora de eliberare pe cauţiune.

  • Românul Cătinaş se bate pentru finala K1 Românul Cătinaş se bate pentru finala K1
    25 mai 2009   Special

    Sport.ro transmite super-gala K1 din Polonia luni, 25 mai, de la 22:00, gală în care “Iron” Raul Cătinaş ar putea intra în istoria circuitului. Ce nu au reuşit Ghiţă, Sora sau “Moartea din Carpaţi” Moroşanu poate reuşi Cătinaş în cel mai tare grand Prix din Polonia – calificarea în marea finală K1 de la Seul. Dacă învinge în Polonia, Iron Cătinaş va deveni primul luptător român calificat în cea mai importantă confruntare din K1, alături de greii competiţiei. După ce l-a bătut pe unul din cei mai cunoscuţi luptători de K1 din lume, Stephan Leko,...

  • VIDEO / Meci de fotbal din România, întrerupt de aterizarea unui elicopter VIDEO / Meci de fotbal din România, întrerupt de aterizarea unui elicopter
    25 mai 2009   Special

    Un meci de fotbal din Liga a IV-a din România a fost întrerupt de un eveniment nemaiîntâlnit. Jucătorii s-au văzut nevoiţi să întrerupă meciul după ce un elicopter a aterizat chiar în timp ce se desfăşura partida. Motivul? Un individ susţine că este proprietarul terenului şi s-a trezit să-l revendice chiar în timpul meciului "Eu sunt proprietarul acestui teren", şi-a justificat gestul cel ce pretinde că terenul de fotbal îi aparţine

  • Editorial CTP: O frumuseţe! Editorial CTP: O frumuseţe!
    24 mai 2009   Special

    Spuneam la un moment dat despre tinerii noştri jucători de tenis că n-au faţă. Asta e ceva dincolo de lovituri, de condiţia fizică sau chiar de trăsăturile chipului. A avea faţă înseamnă să transmiţi celui care te priveşte sentimentul că poţi să învingi indiferent cât e scorul. Alexandra Dulgheru e o fată cu o faţă extraordinară, cum n-am mai văzut de mult. Primul set din finala de la Varşovia, cu puternica Alona Bondarenko, a fost tot timpul pe muchie, cu multe breakuri şi încheiat cu un tie-break. Fie condusă, fie aflată la cârma jocului, Alexandra avea...

  • Corsetul Corsetul
    24 mai 2009   Special

    Fază pansament pentru patimile steliştilor la Timişoara. O bijuterie gravată de Semedo şi Toja. Nea Imi trebuie să fi sărit electrizat din fotoliu. În primul său mandat la Steaua, pe o asemenea fază scria gol. Slalomul şi pasa înapoi ale lui Costică Zamfir – gen Toja – erau împlinite întotdeauna din marginea careului de Liţă Dumitru, Iordănescu sau Tudorel Stoica. Am amintit patru nume pentru că momentul critic al Stelei de-acum împinge către o comparaţie dureroasă. De 35 de ani, Steaua n-a mai terminat pe 6! După rezultatele de atunci, nici Marcel Răducanu,...

  • Lucescu şi Raţ, decoraţi cu Ordinul "Meritul Sportiv" de Băsescu Lucescu şi Raţ, decoraţi cu Ordinul "Meritul Sportiv" de Băsescu
    22 mai 2009   Special

    Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretele privind decorarea antrenorului Mircea Lucescu şi a fotbalistului Răzvan Raţ cu ocazia câştigării de către echipa de fotbal Şahtior Doneţk-Ucraina a Cupei UEFA 2009, în finala de la Istanbul. Preşedintele a semnat, vineri, Decretul privind conferirea Ordinului Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru Mircea Lucescu, antrenor al echipei Şahtior Doneţk-Ucraina, "în semn de înaltă apreciere a întregii activităţi fotbalistice şi a performanţelor obţinute ca antrenor, încununate prin câştigarea...

  • Vizită pe Dorobanţi Vizită pe Dorobanţi
    22 mai 2009   Special

    O armată de puşti moderni plasaţi în jurul unui dreptunghi haşurat de o vopsea îngălbenită. Privesc bătuţi de soare la câte şase nebuni care împart frăţeşte în două un teren de baschet. Ăştia din mijloc bat ca disperaţii de bitum o minge cauciucată de baschet. Îşi mai trag şi julituri. Par necăjiţi, bubele în cot nu prea mai sunt la modă. Pe colţuri, doi profesori vechi fac pe arbitrii. Sunt în contrast cu un băiat zulufat care chinuie un microfon. „Să o salutăm pe multipla campioană olimpică, Elisabeta Lipă!”, se aude strigătul uscat din guşa...

  • I se pregăteşte ceva! I se pregăteşte ceva!
    22 mai 2009   Special

    Ieri era ziua în care Florin Prunea trebuia să se prezinte pentru a doua oară la DNA Piteşti. Numai că, acesta nu a onorat invitaţia, fiind plecat în Serbia, acolo unde este delegat de UEFA pentru o inspecţie referitor la un program pentru investiţii în infrastructura pentru juniori. În lipsa lui însă, cei care instrumentează ancheta nu au stat degeaba şi au continuat să lucreze la dosarul care urmează să-l incrimineze pe directorul de relaţii internaţionale al FRF. Mincă şi Penescu, faţă în faţă

  • Adevărata declaraţie a lui Mircea Sandu la DNA Adevărata declaraţie a lui Mircea Sandu la DNA
    21 mai 2009   Special

    Aşa cum vrăjitoarea Omida are multe fiice, dar numai una e adevărată, şi Mircea Sandu va da multe declaraţii la DNA, dar numai una va fi adevărată. Stenograma declaraţiei, obţinută prin interceptarea unui glob de cristal, e următoarea: „Bună ziua, domnu’ procuror. De curiozitate vă întreb, cu ce echipă ţineţi? Să fim oameni! Cum? Vă place şahul şi vreţi să aflaţi regulamentul FRF?! Dom’le, sincer vă spun, avem un regulament pe teren şi un regulament de rezervă care intră în joc când titularul oboseşte. Ce zice rezerva? Păi, de exemplu, la întocmirea...

  • CONCURS BARCELONA-MANCHESTER se joacă între suporterii din România! CONCURS BARCELONA-MANCHESTER se joacă între suporterii din România!
    21 mai 2009   Special

    Cu siguranţă că ai o favorită în finala Ligii Campionilor de miercuri! Scrie-ne la site@prosport.ro motivele pentru care iubeşti Barcelona sau Manchester United, de ce crezi că echipa ta va câştiga finala Champions League de miercuri şi tot ce-ţi mai trece prin cap pentru a ne convinge ca meriţi sa te numim „Cel mai mare suporter Barcelona” sau „Cel mai mare fan Manchester United” din România. Măreşte-ţi şansele ataşând nişte fotografii care să-ţi susţină candidatura. Dacă ne convingi, scrisoarea ta va fi publicată miercuri în ProSport şi te premiem cu...

  • Naşu' Sandu are agenda încărcată: "Până pe 8 iunie nu am timp să mă prezint la DNA!" Naşu' Sandu are agenda încărcată: "Până pe 8 iunie nu am timp să mă prezint la DNA!"
    21 mai 2009   Special

    Chemat la DNA , Naşul Sandu explică de ce nu se poate prezenta. Preşedinetel FRF spune că în următoarea perioadă va avea un program infernal, care include deplasări la Duisburg, Roma, Lituania, iar între toate acestea trebuie să se prezinte şi la numirea oficială a lui Răzvan Lucescu în funcţia de selecţioner. "Spre deosebire de alţii, eu chiar am atribuţii în Comitetul Executiv al UEFA şi mâine voi pleca la Duisburg. Mă întorc sâmbătă după-amiază şi apoi plec luni la finala Champions League, la Roma.Urmează prezentarea lui Răzvan Lucescu la Mogoşoaia, iar...

Etapa 18, 2017-2018
vezi detalii etapă »
18.11 FT ACS Poli 1 - 1 FC Botoşani
18.11 FT CSM Poli Iaşi 1 - 0 FCSB
18.11 FT Sepsi OSK 0 - 0 Gaz Metan
18.11 FT CS U Craiova 3 - 1 Juventus
19.11 FT Concordia 1 - 2 Astra
19.11 FT Dinamo 0 - 2 CFR Cluj
20.11 FT FC Voluntari 0 - 0 Viitorul
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.