Anunț important al Gabrielei Firea. Când vor fi gata noua sală polivalentă din București și Patinoarul Flamaropol

Redactor:
Andrei Pal
Anunț important al Gabrielei Firea. Când vor fi gata noua sală polivalentă din București și Patinoarul Flamaropol
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabriela Firea (46 de ani), primarul general al Bucureștiului, a abordat două subiecte importante legate de infrastructura din Capitală. Edilul a anunțat când va fi gata Patinoarul Flamaropol, dar și când se va construi o nouă Sală Polivalentă în București.

Din păcate, se pare că vor mai trece ani buni pânâ când vom avea parte de o sală precum cea de la Cluj.

„Sunt total de acord că la aproape 30 de ani de la Revoluție nu s-a făcut suficient din multe puncte de vedere. Iar eu sunt primul nemulțumit al Bucureștiului. Sunt foarte multe de făcut. În doi ani și jumătate am reușit multe, altele nu s-au reușit și într-adevăr ne-am dori să fie mult mai bine din toate punctele de vedere. Legea Administrației Publice Locale nu prevede ca facultativă implicarea autorității locale în domeniul cultural și sportiv. Sunt chiar prevederi legale prin care autoritea publică locală are ca prioritate bineînțeles sănătatea, educația, infrastructura, mediul, dar și sportul și cultura.

Aici este o dezbatere extrem de lungă. Sigur că o primărie, un minister, un consiliu județean trebuie să se implice în infrastuctură sportivă, dar și aici sunt discuții, probleme.

Eu vă pot arăta la orice oră, și chiar vă invit la Primărie, pentru a vedea contractele încheiate cu ani în urmă din cauza cărora nu s-a putut finaliza o sală polivalentă. De ani de zile a fost o licitație blocată, constestată, anulată iar acum trebuie să o luăm de la zero. Zero barat! Mă refer la sala ce trebuia construită lângă Arena Națională”, a spus Firea, la DigiSport.

Veștile sunt la fel de proaste și în ceea ce privește „Patinoarul Mihai Flamaropol”. „Iar, în ceea ce privește Patinoarul Flamaropol, tot așa, după licitații, contestații, discuții, iar s-a luat de la capăt. Până la urmă avem două firme private care au câștigat licitația, dar care nu-și îndeplinesc obligațiile. În consecință, suntem pe cale de a rezilia contractele, pentru că merg zilnic și mă uit acolo și nu sunt muncitorii în șantier”, a mai spus Firea, potrivit sursei citate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen