„Lobby”, ca și convins! AZI e discuția decisivă!

  • Publicat:
  • Actualizat:

După ultimele discuții, Dinamo prinde speranțe cu Lobonț.
Nicolae Badea va avea azi discuția decisivă cu portarul
naționalei

Dinamoviștii sunt din ce în ce mai încrezători privind repatrierea
lui Bogdan Lobonț. Chiar dacă cel poreclit „Pisica” ar dori să
rămână la AS Roma, se pare că până la urmă sezonul viitor „Lobby”
va evolua între buturile „câinilor”.

Ieri, jucătorul a făcut o nouă vizită în „Ștefan cel Mare” și și-a
salutat colegii, asta după ce în urmă cu câteva zile a purtat
negocieri directe cu Badea și Borcea. În plus, președintele
executiv l-a rugat pe Giovani Becali să se ocupe personal de
revenirea goalkeeperului. „Giovani, îți faci revenirea cu «Lobby»
de mână, după care vă prezentăm pe amândoi”, i-a spus Borcea,
dorindu-l pe fostul impresar în structura clubului. Iar șanse sunt,
chiar dacă Nicolae Badea se opune, mai ales că, ieri, Petre Buduru
a plecat de la Dinamo, mulți spunând că biroul acestuia va fi
preluat chiar de Ioan Becali. Un alt punct care îl aduce pe Lobonț
mai aproape de Dinamo este legat de negocierile cu AS Roma.

„Nu e
rentabil să-l vindem”

Vicecampioana Italiei trebuie să plătească 1,5 milioane de euro
pentru a-l avea definitiv pe român, însă șefii giallorossi vor să
achite în mai multe rate cu termene de plată care nu sunt pe placul
acționarilor. „Nu e rentabil. Mai bine revine la noi și ne ajută să
luăm titlul”, este de părere președintele executiv.

600
de mii de euro este salariul lui Bogdan Lobonț, conform vechii
înțelegeri cu Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a văzut părinții
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…