„Mourinho” negociază cu Universitatea

  • Publicat:
  • Actualizat:

După Toni Conceicao și Ovidiu Sabău, a venit rândul lui Ștefan
Stoica să negocieze cu Universitatea Craiova.

Fane Stoica a fost sâmbătă la biroul patronului și a purtat o
discuție cu acesta despre posibilitatea de a prelua Universitatea.
Stoica are susținere puternică din partea oamenilor de fotbal
apropiați lui Mititelu, cel mai important fiind președintele de
onoare Corneliu Stroe. Tehnicianul are și o bilă neagră: cumnatul
acestuia, Ștefan Crișan, care, după ce a fost demis din funcția de
antrenor cu portarii, a reclamat Craiova la comisii pentru neplata
drepturilor salariale. Clubul a câștigat la instanțele din țară,
iar acum procesul s-a mutat la TAS.

Studiază și CV-uri ale unor străini

În afară de numele din fotbalul autohton pe care le are pe
listă, Sabău și Stoica, Mititelu studiază în continuare și
variantele din străinătate, patronul Craiovei fiind tentat să
continue cu formula care l-a dus aproape de retrogradare în această
vară. Mititelu ar prefera un străin din motive greu de înțeles
pentru cei care nu-l cunosc. În primul rând, se teme de legăturile
pe care românii le au cu diverși impresari și oameni din fotbal
care i-ar putea strica atmosfera din lot. În al doilea rând,
Mititelu este convins că un tehnician occidental, cu nume, i-ar
disciplina și i-ar face mult mai ascultători pe jucători.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE

De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a scris în biletul de adio

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen