(P) Credeam că știu cum se fac banii la pariuri sportive, apoi am aflat asta

(P) Credeam că știu cum se fac banii la pariuri sportive, apoi am aflat asta
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dezvăluire de senzație a unui parior din capitală: „Credeam că știu cum se câștigă banii la pariuri, dar apoi am aflat asta.”

Un parior din capitală care a dorit să rămână sub anonimat dorește să tragă un semnal de alarmă după ce a cunoscut situația nefastă prin care a trecut un apropiat de-al său. Iată mesajul împătimitului:

„Credeam că dacă pun mână pe câteva zeci de mii de Euro o să pot câștiga lejer la pariuri. Greu era să ajung acolo… Mă gândeam că pariez pe Barcelona și Real când joacă acasă, pe Murray și pe Djokovic în meciurile acelea sigure și că măresc progresiv miza de fiecare dată când pierd. Cât ghinion pot să am să mă ruinez? La un moment dat, mă gândeam să-mi iau un credit de nevoi personale, însă nu puteam obține cât îmi doream și cred că ăsta a fost norocul meu!

Te așteaptă o surpriză dacă pariezi acum la acest operator!

Să vă spun ce a pățit de curând vărul meu. I-au murit bunicii și bineînțeles, apartamentul i-a rămas lui. S-a gândit dacă să-l închirieze sau nu, însă nu-i plăcea deloc jobul pe care-l avea și a decis să vândă apartamentul pentru a se apuca de pariuri. Zis și făcut! A băgat anunțul și imediat după ce l-a vândut și-a dat imediat demisia. Cu 45.000 de Euro în cont – se gândea el – n-o să mai muncesc nici o zi din viața mea!

Concursul Predictorul Fotbalului pune la bătaie 65.000 RON, te bagi?

Avea și el impresia că tot ce zboară se mănâncă. A început să joace câte 500 de Euro pe bilet, însă după scurt timp a trecut la 1.000. Spunea că vrea să trăiască doar din profit și să nu umble la banca de pornire. Primele 3 luni s-a descurcat de minune. Paria numai pe favoriți și când pierdea juca imediat la scoatere. Avea și sânge rece nebunul: a ajuns să riște și peste 20.000 ca să-și recupereze pierderea și să treacă pe plus.

Știai că aici poți practica bingo, poker, jocuri de casino și pariuri sportive online?

Toate bune și frumoase, până într-o zi, când mă sună să-mi ceară niște bani cu împrumut, sub un pretext care nu avea nici o legătura cu realitatea. Eu nu aflasem despre pățaniile lui încă, așa că am intrat în jocul lui. I-am dat o parte din economiile mele, urmând ca el să-mi înapoieze banii în cel mult două luni. La numai o săptămână distanță m-a sunat soția lui, care mi-a relatat ce se întâmplase de fapt. Bineînțeles, acum nu numai că este falit și fără job, dar mai are și datorii la amici și apropiați.

Hai să vezi cum e să pariezi pe sporturi virtuale, curse de cai, eSports, surf, șah și altele!

I-am explicat că la pariuri, totul ține de tine și nu de banii pe care îi ai în cont. Dacă faci profit constant având o bancă de 50 de lei, vei face profit și cu 5.000. Nu banca de care dispui te face un parior mai profitabil sau nu.

Specialistul Cădar Marius insistă de fiecare dată cu cele 3 reguli de bază pe care fiecare parior trebuie să le respecte dacă vrea să realizez profit:

1.    Stabilește-ți un buget pentru pariuri care să nu-ți afecteze în nici un fel viața, nici financiar și nici emoțional. Joacă numai banii pe care ești dispus să-i pierzi distrându-te și nici un leu în plus. Nu uita să folosești o strategie de money management precaută pentru a evita falimentul cu orice preț.
2.    Nu plasa mai mult de 4-5 meciuri pe bilet și asigură-te că nu ai o cotă totală mai mare de 6.00.
3.    Înregistrează-te la aceste case de pariuri online licențiate la ONJN, profită de ofertele fiecăreia și plasează mereu pariuri numai acolo unde găsești cele mai mari cote.

Știai că pe această platformă de Betting Exchange poți cumpăra și vinde cote după bunul plac?
 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…