Revolta fotbalistului dat afară de la Viitorul: „Am vrut să o termin cu fotbalul”. Acuză modul în care a fost tratat: „Preferam ca Hagi să-mi spună în față, e vorba despre respect”

Redactor:
Dan Mirea
Revolta fotbalistului dat afară de la Viitorul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 33 de ani, Ovidiu Herea evoluează alături de fratele său, Claudiu Herea (28 de ani), dar susține că nu a fost respectat la Viitorul, de unde a fost dat afară la începutul anului 2018. Fostul rapidist le reproșează foștilor campioni ai României că s-au debasarat de el într-un moment dificil.

În urmă cu aproximativ un an, Gică Hagi îi punea pe liber pe Marius Constantin și Ovidiu Herea, după ce evoluțiile celor doi nu au convins. Dacă primul a reușit să rămână la un nivel ridicat și evoluează acum la Gaz Metan Mediaș, mijlocașul s-a retras în Liga 2 la CS Balotești și acum poartă tricoul celor de la Metaloglobus, alături de fratele său. 

Ovidiu Herea nu a trecut peste modul în care s-a derulat perioada sa la Viitorul și susține că nu i s-au acordat suficiente șanse. În plus, Viitorul l-a dat afară când perioada de transferuri era încheiată: „Am avut o perioadă, după ce am plecat de la Viitorul, în care am vrut să o termin cu fotbalul. Am fost foarte dezamăgit. Am jucat doar șapte partide. Mi s-a părut nedrept cam tot ce mi s-a întâmplat, nu nepărat că am avut evoluții extraordinare… Dar, când iei un jucător la 32 de ani… Am jucat șapte meciuri și după șapte meciuri spui: ‘Nu mai avem nevoie de tine, ne bazăm pe tineri’. Ok, dar măcar nu ne mai luai de acolo. Aveam discuții cu cei de la Chiajna să prelungesc contractul. Cei de la Viitorul m-au sunat, m-am dus cu inima deschisă și după trei luni să spui că nu mai e nevoie de mine… A fost o dezamăgire mare, mai ales că eu, pe unde am fost, am fost serios, am jucat meci de meci. Dacă ne uităm în spate, la Sion, Skoda, Pandurii, am jucat meci de meci.

Preferam ca domnul Hagi să-mi spună acest lucru în față. Eu am plecat când s-a încheiat perioada de transferuri, am stat acasă trei luni de zile. Dezamăgirea a fost foarte mare, în acel moment am vrut să mă las. Domnul Zoltan Iașko mi-a spus. Am vorbit și cu domnul Hagi, cu toată lumea din club. Nu m-am lămurit, a fost decizia lor, dar lucrul ăsta m-a deranjat, pentru că putea să mă lase dacă știa că nu e nevoie de mine și de Marius Constantin, să nu ne cheme pentru câteva luni. Dar e vorba și despre respect. Când iei un jucător la 32 de ani, nu poți să-l iei așa și să-l arunci ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Putea să zică să stau până în iarnă, nu era vorba despre bani, ci doar despre această situație”, a declarat Ovidiu Herea la ProSport LIVE.

Ovidiu Herea s-a reorientat rapid și a ales CS Balotești, pentru a juca în aceeași echipă cu Claudiu Herea: „A venit fratele meu, care era la Balotești și mi-a zis: ‘Băi, Ovi, vino să joci alături de mine, a fost visul nostru, e șansa să ne îndeplinim acest vis. Vino lângă mine să jucăm șase luni de zile’. Mai ales că ei erau într-o situație grea, erau pe penultimul loc, aveau șanse mici să se salveze și m-am dus cu el acolo și am salvat echipa de la retrogradare. Bine, nu eu cu fratele meu am salvat-o, ci toți din echipă plus conducerea. Au fost șase luni extraordinare”, a adăugat mijlocașul la ProSport LIVE.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup