Mountain bike și orientare în cadrul aceluiași concurs: VeloCompass 2012

Redactor:
Mircea Olaru
Mountain bike și orientare în cadrul aceluiași concurs: VeloCompass 2012
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un eveniment sportiv cu totul inedit va avea loc pe 19 mai în nordul capitalei, pe potecile din pădurea Băneasa.

Competiția este una de tip MTB-O în care bicicliștii trebuie să parcurgă traseul de concurs bazându-se pe abilitățile de orientare, folosind harta și busola.

Participanții vor putea concura în cadrul categoriei „Elite” (sportivi legitimați în cadrul Federației Române de Orientare sau sportivi care doresc să parcurgă un traseu mai dificil) sau în cadrul categoriei „Amatori” în echipe de 2 persoane.

L-am rugat pe Gabriel Solomon, organizatorul principal al evenimentului, să ne spună câteva cuvinte despre ediția din acest an:

„Dacă îți dorești o nouă provocare pe bicicletă, VeloCompass e pentru tine. Concursul presupune atingerea de către sportivi a unui numar de posturi de control instalate pe teren, folosind bicicleta, în cel mai scurt timp posibil, cu ajutorul hărții și al busolei.

Competiția este gândită pentru amatori și nu trebuie să fii un as în navigare pentru a participa. Daca știi să citești o hartă rutieră te vei descurca de minune și aici. În plus vom organiza un mini-training cu câteva săptămâni înainte de competiție și unul chiar în dimineața concursului.

Nu trebuie să fii nici cel mai rapid pentru a câstiga, concursul este gândit în așa manieră încât calitățile de orientare să fie cele decisive în stabilirea câștigătorilor.

Ca principală noutate, anul acesta va exista și o categorie specială dedicată bloggerilor”

Înscrierile au început deja și se pot face pe site-ul concursului: www.velocompass.ro

foto: Antonia Georgescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele