Arta războiului rece

Nu e panică, man, suntem în grafic. Am știut de la început că ăsta e drumul nostru logic către optimi, un egal cu Elveția și o victorie cu Albania. Să vedem dacă și putem să străbatem acest drum până la capăt. Sigur nu cu formula asta.

Iordănescu a dus rafinamentul griului pe cele mai înalte culmi. A făcut lotul pentru EURO privilegiind mușchii, acum a făcut selecția pentru acest meci numai cu mușchi. Nici măcar cu cele trei schimbări nu a adus un strop de tehnică în echipă. Încep să cred că, dacă acum 30 de ani Iordănescu era antrenor la finala de la Sevilla, n-ar fi băgat un Iordănescu pe teren precum Ienei. Și nici pe Majearu, cel ce era declarat cel mai bun jucător al finalei până la miracolul penaltyurilor.

Doar Irlanda de Nord, ce ironie, echipa care a câștigat grupa noastră preliminară, ne bate la ariditate ofensivă la acest EURO. Suntem incapabili să depășim un adversar în duel unu la unu, esența fotbalului fără de care doar prin zăbăuceli precum cea de la penaltyul lui Chipciu mai poți obține ceva. De fapt, atacantul nostru central ar trebui să fie Chiricheș, fundașul care este cel mai bun prieten cu mingea din echipa trimisă în teren de Iordănescu. Suntem cei mai triști în joc, ca și la precedentul EURO, doar că acum UEFA a adus-o la acest turneu final pe Irlanda de Nord pe post de Bulgaria când se fac clasamentele negative în Uniunea Europeană. Și ne-a oferit șansa unei izbăviri cu Albania.

Cu Albania, vor intra, de la început sau pe parcurs, și Stanciu, și Sânmărtean, și Alibec, poate chiar și Mățel. Vom fi curajoși doar cu o echipă fără istorie, fără pedigree, fără ștaif. Vom fi curajoși cu cei cărora le ia submarinul apă pe la încheieturi. Deșteaptă-te, române, din somnul acestui joc arid și răpune-i pe barbarii de Tirana.

Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen